Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Hram la Biserica „Sfântul Grigorie Palama” din Bucureşti
În cea de-a doua Duminică din Postul Paştilor, Biserica „Sfântul Grigorie Palama”-Paraclis universitar, situată în campusul Universităţii Politehnica din Bucureşti, şi-a serbat hramul de primăvară. La sărbătoarea bisericii studenţilor politehnişti au venit enoriași, ctitori și binefăcători ai acesteia, pentru a-i cere mijlociri Sfântului Grigorie, marele teolog din veacul al 14-lea.
Sărbătoarea hramului a început în ajun cu slujba Privegherii, răspunsurile la strană fiind interpretate de Corul bizantin „Nectarie Protopsaltul”. Duminică, atunci când Biserica Ortodoxă l-a pomenit pe Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, sărbătoarea a fost împlinită cu Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. După Liturghie a fost săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului locaş, printre care se numără şi rectorul de atunci al Universităţii Politehnica, prof. Gheorghe Zgură.
Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la această sărbătoare a fost pr. conf. dr. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, părintele Holbea a subliniat aspecte din viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama. În legătură cu rugăciunea isihastă, părintele a spus că „toţi cei botezaţi pot rosti rugăciunea inimii. Viaţa este un dar de la Dumnezeu. Fiind un dar al lui Dumnezeu, mântuirea sau îndumnezeirea nu poate fi percepută ca o recompensă pentru asceză şi faptele bune, pentru că astfel ea nu ar mai fi darul exclusiv al lui Dumnezeu. Darul lui Dumnezeu este cel care ne ridică la statura de fii ai Săi. Această teologie a darului este marea taină pe care noi o trăim. Sfântul Grigorie ne arată că virtuţile nu procură mântuirea, ci şlefuiesc sufletul pentru a putea primi acest dar al îndumnezeirii pe calea energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Nouă ne rămâne să ne transformăm mintea pentru a putea primi darul lui Dumnezeu”.
Biserica închinată Sfântului Grigorie Palama a fost construită începând cu anul 1996, iar în 1999 a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Pictura bisericii a fost sfinţită în anul 2010 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.