În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Hram la mănăstirile Sfântului Antipa de la Calapodeşti
z Sf. Cuvios Antipa de la Calapodeşti, protectorul Arhiepiscopiei Romanului şi al Bacăului, a fost prăznuit ieri, 10 ianuarie 2010, de Biserica Ortodoxă Română. La paraclisul „Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti“ din incinta Centrului eparhial din Roman, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat sâmbătă slujba Acatistului Sfântului Cuv. Antipa de la Calapodeşti. La final, a avut loc o procesiune cu icoana Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, de la paraclisul arhiepiscopal până la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva“, unde a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia.
Ieri, sute de credincioşi au participat la hramul Mănăstirii „Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti“ din judeţul Bacău, la Sfânta Liturghie, şi s-au închinat la crucea cu care Sf. Antipa îi binecuvânta pe oameni în vremea când s-a nevoit în ţinuturile Moldovei. z Ieri, şi Mănăstirea Christiana din Capitală şi-a sărbătorit ocrotitorul. Lăcaşul de cult este cunoscut şi pentru faptul că, din anul 2002, adăposteşte fragmente din moaştele Cuviosului Antipa, informează TRINITAS TV, citat de BASILICA. În prezent, la Mănăstirea Christiana, situată în Şoseaua Pipera, sectorul 2, vieţuiesc 17 monahii şi surori. Dintre acestea, două sunt medici şi 11 asistente medicale, cele mai multe lucrând şi în cadrul aşezământului social pentru bătrâne, care funcţionează în incintă. Mănăstirea Christiana are şi hramurile „Pogorârea Duhului Sfânt“, „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“.



.jpg)
