Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hram la Sita Buzăului
Mănăstirea "Schimbarea la Faţă", din Protopopiatul Întorsura Buzăului, a împlinit paisprezece ani de când a luat fiinţă şi nouă ani de la punerea pietrei de temelie la biserica mare, prilej cu care sărbătoarea a fost încununată de binecuvântările Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Mănăstirea, care are ca hram "Schimbarea la Faţă a Mântuitorului", este loc de pelerinaj pentru numeroşi credincioşi din judeţele Covasna, Braşov, Buzău, dar şi din alte locuri ale ţării, care caută liniştea pe acest "Tabor" de lângă Carpaţii de curbură.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită în pridvorul bisericii din piatră, iar mulţimea de oameni a putut asculta cântările în incinta curţii mănăstirii.
Răspunsurile la strană au fost date de un cor psaltic format din profesori de religie şi teologi din localitatea Vălenii de Munte, judeţul Prahova. În cadrul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Ioan, Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei, a hirotesit întru duhovnic pe tânărul preot Tohănean Petru Iulian, care slujeşte la parohia din localitatea Sita Buzăului.
În cadrul slujbei, IPS Arhiepiscop a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat faptul că "prin jertfa şi mila Lui Hristos ne aflăm astăzi aici" şi că "după vrednicia noastră de creştini botezaţi în numele Sfintei Treimi ar fi trebuit să ne aflăm la poalele muntelui". Schimbarea la Faţă semnifică de fapt arătarea adevăratei Feţe a Mântuitorului şi nu o schimbare propriu-zisă. "Şi-a arătat adevărata Sa Faţă de lumină ca soarele, pentru că aşa este El, Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Dacă ar fi venit pe lume numai ca Dumnezeu şi nu S-ar fi întrupat din Maica Domnului, am fi păţit precum cei trei Apostoli, Petru, Iacob şi Ioan, am fi căzut la pământ când am fi văzut faţa Lui luminoasă ca soarele. Hristos nu S-a schimbat, ci şi-a arătat dumnezeirea Sa veşnică pe care ochiul omului căzut în păcat nu mai putea să o privească. El S-a întrupat ca să fie aproape de noi şi să ne ridice la El", a spus IPS Ioan.
De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a evidenţiat o altă învăţătură desprinsă din cuvântul Evangheliei. "Apariţia celor doi mari profeţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, a adus multă bucurie în inimile celor trei Apostoli care L-au însoţit pe Mântuitorul pe Muntele Taborului, ceea ce reprezintă un semn că şi noi ne vom întâlni cu cei adormiţi şi trebuie să avem nădejde că acest lucru se va întâmpla, iar pentru ca întâlnirea să aibă loc în Raiul bucuriei, trebuie să îi pomenim pe cei plecaţi dintre noi şi să ne rugăm pentru sufletele lor."
La finalul predicii, Înalt Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe oameni să vadă în sărbătoarea aceasta şi un mesaj prin care ni se transmite că "ar trebui să ne schimbăm părerea despre Hristos". "Părerea despre El trebuie să fie foarte bună. Cei care în zi de duminică sau sărbătoare nu sunt în Biserică nu cinstesc pe Dumnezeu şi sunt acasă, robiţi de patimi şi plăceri lumeşti, aceia nu şi-au schimbat părerea despre Hristos. Trebuie să credem că El este Fiul Lui Dumnezeu, este Mântuitorul lumii, că este cel ce vindecă şi mângâie pe cei bolnavi. Dacă noi credem asta, şi El îşi va schimba părerea despre noi şi va mărturisi în faţa Tatălui pentru noi", a mai spus IPS Ioan.
La propunerea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Ioan, în pridvorul clopotniţei s-au realizat mai multe fresce cu momente din activitatea mitropolitului Andrei Şaguna, întrucât anul 2011 este anul canonizării Sfântului Andrei Şaguna, apostolul Ardealului. Pictura a fost realizată de acelaşi pictor care a executat-o şi pe cea din biserică, Buzuloi Vasile.