În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hram şi binecuvântare la „Sfântul Spiridon - Nou“
Duminică, 12 decembrie, Catedrala mitropolitană "Sfântul Spiridon - Nou" din Capitală, Paraclis patriarhal, şi-a serbat hramul. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi consilieri, arhimandriţi şi slujitori ai catedralei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a vitraliilor din Sfântul Altar. Toţi cei care sprijină proiectele administrative şi culturale, clerici şi credincioşi au primit ranguri, distincţi şi diplome, ca preţuire pentru activitatea desfăşurată.
Încă din ajunul sărbătorii, sute de credincioşi au înconjurat Catedrala mitropolitană, Paraclis patriarhal, din centrul Bucureştiului, unde este adăpostit şi un fragment din moaştele Sfântului ocrotitor. Creştinii s-au putut închina moaştelor sfântului ierarh, care au fost scoase în imediata apropiere a biserici, într-un baldachin special amenajat. Duminică dimineaţa, slujitorii Bisericii "Sfântul Spiridon - Nou" împreună cu buchetul viu al mărturisitorilor credinţei străbune, l-au întâmpinat pe Întâistătătorul Bisericii noastre, care, înainte de a binecuvânta începerea dumnezeiştii Liturghii, a săvârşit Slujba Aghezmei şi a sfinţirii vitraliilor din Sfântul Altar. Pildă despre planul de mântuire a lumii După citirea Sfintei Evanghelii, cei prezenţi au primit explicarea înţelesurilor duhovniceşti ale parabolei celor poftiţi la cină, de la Patriarhul României care a evidenţiat că în această pericopă evanghelică este prezentat sub formă de pildă planul de mântuire a lumii în Iisus Hristos, care cheamă omenirea la mântuire şi viaţă veşnică. Preafericirea Sa a arătat de asemenea că această Evanghelie are legătură cu viaţa noastră, a fiecăruia dintre noi. "Pe fiecare dintre noi Hristos Domnul ne cheamă tainic la mântuire. De felul cum răspundem noi chemării lui depinde mântuirea noastră. Această parabolă este rânduită de Biserică pentru a fi citită în această perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Ea ne îndeamnă să ne împărtăşim mai des din Cina cea de Taină, din Ospăţul iubirii lui Hristos faţă de lume, după ce ne spovedim şi ne pocăim de păcatele noastre. Evanghelia de astăzi ne îndeamnă de asemenea ca, mai ales în această perioadă a Postului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fim milostivi, generoşi, să oferim celor săraci hrană şi să-i ajutăm, să fim milostivi aşa după cum Cel ce cheamă la cină, Stăpânul casei, este milostiv", a spus PF Patriarh Daniel. Patriarhul României a subliniat că grija noastră principală trebuie să fie unirea cu Dumnezeu, legătura noastră vie cu Izvorul vieţi veşnice, iar planul Lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor se împlineşte, chiar dacă sunt unii care nu răspund. "Ogorul grijilor pământeşti ne împiedică adesea să nu venim duminica la biserică, să nu ne îngrijim de hrana sufletului, de spovedanie, de împărtăşanie, de rugăciune. Avem prea multe griji şi nu ne mai îngrijim de mântuirea sufletului şi de dobândirea vieţii veşnice", a arătat Preafericirea Sa. Ziua smeritului ierarh vindecător şi milostiv Aceste ispite care sunt prezentate în parabola celor chemaţi la nuntă devin adesea motive de a nu întări viaţa noastră duhovnicească, iar cea de-a doua Evanghelie care s-a citit ieri la Sfânta Liturghie, în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon, ne-a arătat că aceeaşi putere pe care o vedem noi în Iisus Hristos devine puterea sfinţilor făcători de minuni, Sfântul Spiridon al Trimitundei fiind numit şi făcător de minuni pentru că săvârşea miracole încă din timpul vieţii sale şi a trăit programul fericirilor, al smereniei, al dorinţei după Dumnezeu, al milosteniei, al curăţiei cu inima. Portretul spiritual al ierarhului făcător de minuni a fost prezentat credincioşilor de Patriarhul României, care a accentuat latura sa de apărător al dreptei credinţe, de tămăduitor, de făcător de minuni, precum şi pe cea de ierarh smerit şi milostiv. Ranguri, diplome şi distincţii La finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Bisericii noastre a săvârşit slujba hirotesiei întru iconom stavrofor pentru părintele consilier patriarhal Remus Marian, slujitor al Catedralei mitropolitane "Sfântul Spiridon - Nou". Patriarhul României a mai oferit ranguri şi distincţii patriarhale mai multor clerici şi mireni. Ordinul "Sfântul Ştefan cel Mare" pentru clerici a fost acordat părintelui Ionuţ Gabriel Corduneanu, Vicar-administrativ patriarhal, arhimandritului Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi părintelui arhimandrit Dimitrie Irima, slujitori ai Bisercii "Sfântul Spiridon -Nou". De asemenea, Patriarhul României a oferit Ordinul "Sfântul Ştefan cel Mare" pentru mireni domnului Adrian Nicolae Lemeni, secretar de stat pentru Culte, şi altor personalităţi, precum şi alte distincţii de vrednicie unor donatori şi oameni de bine, care au sprijinit proiectele de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii. În încheiere, Patriarhul României a oferit pentru altarul Catedralei mitropolitane o cruce de binecuvântare, iar pentru biblioteca acestei biserici o Biblie şi alte volume noi apărute la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Slujitorii bisericii au oferit păstorului lor o icoană a Sfântului Ierarh Spiridon. Sfântul Spiridon este mult ajutător, este milostiv, este sfânt misionar, care merge în diferite părţi ale lumii ca să ajute pe creştinii care au nevoie de sprijinul său. Rugăm pe Sfântul Spiridon să ne dăruiască şi nouă credinţă puternică prin rugăciunile sale, inimă milostivă, darnică şi în acelaşi timp să ne ajute să ne bucurăm de comuniunea sfinţilor în care se află el." Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române