Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Bisericii „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti
Biserica „Domnița Bălașa” - Paraclis Patriarhal din București și-a sărbătorit joi, 9 iunie, hramul istoric, în ziua praznicului „Înălţarea Domnului”. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. La final, Preasfinţia Sa a subliniat că Biserica „Domniţa Bălaşa” este o ctitorie brâncovenească mărturisitoare, care îşi propune reluarea activităţilor sociomedicale ce se desfăşurau în trecut în fostele Aşezăminte Brâncoveneşti. „De fapt, aici erau mai multe instituţii cunoscute sub numele de «Aşezămintele Brâncoveneşti». Aici au existat un spital, un cămin pentru fete, o şcoală sanitară, deci activitatea şi propovăduirea de la biserică se împlineau în chip minunat prin activităţile filantropice şi medicale. Este una dintre bisericile care continuă astăzi în Capitală propovăduirea Sfintei Evanghelii a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi îşi doreşte pe mai departe să redobândească, sau să construiască în puţinul teren rămas la dispoziţie, ceva din trecutele Aşezăminte Brâncoveneşti, prin care să se continue pe plan social-filantropic activitatea spirituală şi duhovnicească de propovăduire şi de însănătoşire sufletească”, a spus Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului pentru eroii neamului românesc.