Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Bisericii „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat joi, 25 mai, cu prilejul sărbătorii Înălţarea Domnului, în mijlocul preoţilor şi al credincioşilor Parohiei „Aşezămintele Brâncoveneşti-Domniţa Bălaşa” - Paraclis Patriarhal din Bucureşti, care şi-a sărbătorit hramul istoric. Patriarhul României a sfinţit catapeteasma recent restaurată a sfântului locaş de rugăciune, crucea de lemn din faţa Sfintei Mese, precum şi trei tronuri arhiereşti, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat în cuvântul de învăţătură de ce după Înviere Mântuitorul Iisus Hristos S-a Înălţat întru slavă la ceruri. Preafericirea Sa a evidenţiat faptul că Înălţarea Domnului Iisus la cer reprezintă şi înălţarea omului în slava Sfintei Treimi. „Hristos Se înalţă la ceruri, dar făgăduieşte că Duhul Sfânt va fi un alt Mângâietor pentru Ucenici. El Se înalţă la ceruri pentru a nu mai fi un vizavi, un faţă către faţă, ci se înalţă la ceruri pentru a fi altfel prezent cu Ucenicii Săi, şi anume, prin Duhul Sfânt, în ei! Mântuitorul Iisus Hristos vrea să fie mai aproape de noi, nu în faţa noastră, ci prin Duhul Sfânt, în mod tainic, dar real, să fie prezent în viaţa noastră, în sufletul nostru, în cugetul nostru, în inima noastră. El doreşte să devină viaţa vieţii noastre. De aceea Se înalţă la cer, şi apoi trimite împreună cu Tatăl pe Duhul Sfânt. Înălţarea Sa la cer este şi înălţarea omului în slava Preasfintei Treimi”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În continuare, Preafericirea Sa a explicat de ce pomenim în mod deosebit, la sărbătoarea Înălţării Domnului, pe toţi eroii români din toate timpurile şi din toate locurile şi a evidenţiat semnificaţia duhovnicească, teologică a acestei rânduieli bisericeşti. „Această pomenire a eroilor români la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost recomandată Regelui Ferdinand şi primului Parlament al României Mari de către Patriarhul Miron, care este o figură deosebit de importantă în istoria Bisericii şi a poporului român, pentru că el a făcut această propunere în dubla sa calitate: de preşedinte al Societăţii Mormintelor Eroilor căzuţi în Război şi ca Mitropolit Primat, în anul 1920. Ca atare, Parlamentul şi Regele au hotărât printr-un decret din 4 mai 1920 ca pomenirea eroilor români să se facă la sărbătoarea Înălţării Domnului. Această pomenire a eroilor a durat până în 1948, când regimul comunist a întrerupt-o şi a transferat-o în ziua de 9 mai. După Revoluţia din 1989, Biserica fiind liberă, a cerut să se facă pomenirea eroilor aşa cum s-a făcut înainte de venirea regimului comunist (...). Care este semnificaţia duhovnicească a pomenirii eroilor români în ziua Înălţării Domnului? Ea ne arată că, numai după ce a trecut prin iubire jertfelnică, prin moarte şi prin Înviere, Hristos S-a înălţat la cer. Tot aşa, şi eroii români sunt cinstiţi, pentru că au arătat iubire jertfelnică”, a explicat Preafericirea Sa.
După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba Parastasului pentru eroii români.
La final, Patriarhul României a oferit distincţii persoanelor care au ajutat la restaurarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş de cult. Preafericirea Sa a oferit Ordinul „Maria Brâncoveanu” doamnei Dana Postolache, iar domnului Ion Darida i-a oferit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni.
Totodată, Părintele Patriarh Daniel a oferit Ordinul „Maria Brâncoveanu” – post-mortem, doamnei Teodora Ianculescu- Spătaru. Bisericii „Domniţa Bălaşa”, Preafericirea Sa a dăruit o icoană cu Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, cu un fragment din sfintele sale moaşte, precum şi mai multe cărţi religioase apărute la Editurile Patriarhiei Române.
Părintele paroh Ştefan Ababei, consilier patriarhal, coordonator al Sectorului stavropighii patriarhale şi centre sociale al Patriarhiei Române, a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană cu Înălţarea Domnului.