Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Bisericii „Sfântul Antonie cel Mare“ din Sibiu
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare în lăcaşul de cult din Sibiu închinat acestui mare monah şi ascet al creştinismului răsăritean. Credincioşii din cartierul Hipodrom au umplut biserica la hram, iar la final s-a oficiat un Parastas pentru vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală şi pentru primii preoţi ai lăcaşului de cult.
Prezenţa ierarhului la hramul bisericii sibiene a devenit o tradiţie în ultimii ani, iar sărbătoarea deschide, într-o atmosferă duhovnicească deosebită, noul itinerariu pastoral-misionar pentru anul care a început.
Sibienii dovedesc o evlavie aparte faţă de această biserică născută, cu puţin timp înainte de evenimentele din 1989, din dorinţa credincioşilor din cartierul Hipodrom şi a unor preoţi vrednici de pomenire. Chiar dacă vremurile au fost dificile şi comunitatea a întâmpinat numeroase oprelişti, uneori însoţite de evenimente dramatice, Biserica „Sfântul Antonie cel Mare“ din Sibiu s-a înălţat în cele din urmă prin extinderea unei capele amenajate într-o casă. Astăzi, lăcaşul de închinare impresionează prin frumuseţe, dar mai ales prin prezenţa numeroasă a credincioşilor la Sfintele Liturghii oficiate zilnic încă din timpul lucrărilor de zidire.
La hramul din acest an, credincioşii au umplut biserica şi s-au împărtăşit în număr mare cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În soborul de preoţi, alături de cei patru slujitori ai bisericii sibiene, între care şi vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea, s-au aflat exarhul mănăstirilor din eparhie, arhimandritul Visarion Joantă, consilierul cultural, pr. Savu Popa, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, şi alţi preoţi.
Pomenirea mitropolitului Antonie Plămădeală
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Ioan Sârbu de la biserica sibiană a vorbit despre viaţa, virtuţile şi minunile Sfântului Antonie cel Mare şi a evidenţiat evlavia credincioşilor din această parte a oraşului faţă de ocrotitorul lor spiritual.
După Sfânta Liturghie, iearhul şi soborul de preoţi au oficiat o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală şi pentru primii preoţi ai lăcaşului de cult, Filaret Costea şi Valentin Boieru, datorită cărora, după ani de zile de zbucium, biserica închinată Sfântului Antonie cel Mare a fost înălţată.
În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu, a amintit credincioşilor eforturile depuse de Mitropolitul Antonie Plămădeală şi de preoţii Filaret Costea şi Valentin Boieru, pentru ca proiectul zidirii unei biserici în Hipodrom, în anii comunismului, să fie dus până la capăt.
Mai apoi, Părintele Mitropolit a subliniat mijlocirea pe care o face Sfântul Antonie cel Mare pentru cei care îl cinstesc şi au credinţă în Dumnezeu.
„Credincioşii care îl cinstesc pe Sfântul Antonie cel Mare îl au ca ocrotitor şi ca pildă de urmat. Sfinţii care ne ocrotesc sunt rugători către Dumnezeu pentru noi. Ei au biruit ispitele vrăjmaşilor şi piedicile puse de acesta. Sfântul Antonie cel Mare a dus o luptă continuă cu vrăjmaşii, care l-au chinuit şi fizic în pustie“, a spus ierarhul.
IPS Mitropolit Laurenţiu i-a binecuvântat şi felicitat pe credincioşii care poartă numele Sfântului Antonie şi le-a mulţumit tuturor enoriaşilor pentru ataşamentul lor faţă de biserica parohială. Aprecierea faţă de lucrarea pastorală de la această biserică s-a concretizat prin oferirea unei bederniţe părintelui vicar-administrativ şi paroh Ilarie Benchea. Părintele Benchea i-a mulţumit ierarhului pentru prezenţa la fiecare hram şi i-a oferit din partea preoţilor şi a credincioşilor o icoană a Sfântului Antonie cel Mare.