După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Bisericii „Sfântul Apostol Toma” din Oarța de Sus, Maramureș
În Duminica a 2-a după Paşti, numită şi Duminica Tomii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, Maramureș, la hramul bisericii parohiale.
![]()
![]()
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de ierarh la Altarul de vară al bisericii parohiale, ocrotită de Sfântul Apostol Toma. După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre bucuriile sfinte. Ierarhul a mulțumit, cu acest prilej, inginerului Mircea Lețiu, pentru că a făcut posibil ca și în acest an Sfânta Lumină de la Ierusalim să ajungă, de la București, și în Transilvania.
![]()
La final, preotul paroh Vlad Dumitru a mulțumit ierarhului pentru grija pe care o poartă comunității și bisericii din satul natal. Pentru sprijinul acordat parohiei, primarul comunei Oarța de Jos a primit, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, Diploma de aleasa cinstire. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Sfântul Ierarh Nectarie”, condus de teologul Vlad Coste.
Prima atestare documentară a bisericii din Oarţa de Sus este din 1723, având hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Noua biserică, închinată Sfântului Apostol Toma, a fost construită între anii 1971 şi 1975, iar în anul 1976 a fost pictată. A fost sfințită la 1 mai 1976, în Duminica Sfântului Apostol Toma, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu.



.jpg)
