Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Hramul Bisericii Zlătari din Capitală
Numeroși credincioși au participat în zilele de 1 și 2 octombrie la slujbele săvârșite la Biserica Zlătari din centrul Capitalei, cu prilejul prăznuirii celui de-al doilea hram, sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Iustina. Încă din ajunul sărbătorii, cei prezenți s-au închinat la mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian. Racla cu odorul duhovnicesc a fost așezată spre închinare în afara locașului de cult.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
![]()
![]()
Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Antiohiei Pisidiei, este un model de pocăință pentru cei care au avut un trecut păcătos și doresc să urmeze Domnului Hristos, a explicat PS Părinte Varlaam Ploieșteanul în cuvântul de învățătură. „Să ne deschidem sufletul și să schimbăm radical modul nostru de viață, cum a făcut Sfântul Ciprian odinioară. Să îngropăm pe omul cel vechi ca să lăsăm să lucreze în noi harul Sfântului Duh, care să plămădească pe omul cel nou care trebuie să ajungă la măsura bărbatului desăvârșit, care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Trăim într-o perioadă în care vrăjitoria se dezvoltă în mod cu totul tulburător. Sâmbăta, când noi creștinii trebuie să ne pregătim pentru ziua de Duminică, ca să putem participa la Sfânta Liturghie, la multe televiziuni se difuzează emisiuni cu ocultism, cu vrăjitorie. O mulțime de așa-ziși buni creștini nu pleacă dimineața la serviciu până nu aud zodiacul, sau alte previziuni ale vrăjitoarelor. Acest fapt arată cât de mult se încred ei în puterile acestea demonice și cât de repede uită de cuvântul lui Hristos în orice împrejurare, oricât de periculoasă ar fi pentru viața noastră: «Îndrăzniți. Eu am biruit lumea» (Ioan 16, 33)”, a spus ierarhul.
La final, PS Părinte Varlaam Ploieșteanul a transmis binecuvântarea și felicitarea Patriarhului României pentru lucrările realizate la Biserica Zlătari din Capitală.
În semn de mulțumire pentru slujire, părintele paroh Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și directorul Publicațiilor Lumina ale Patriarhiei Române, a dăruit Preasfinției Sale o icoană a Maicii Domnului și un coș cu flori. La final, a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii locașului de cult trecuți la Domnul.



.jpg)
