Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Catedralei cu Lună din Oradea
Praznicul Adormirii Maicii Domnului este un moment de profundă înălţare duhovnicească pentru întreaga obşte drept-măritoare din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, 67 dintre sfintele lăcaşuri sărbătorindu-şi hramul. Cel mai însemnat edificiu bisericesc din Oradea ce are ca ocrotitoare pe Maica Domnului, bine cunoscuta Catedrală cu Lună - vechea catedrală episcopală - este îmbrăcată în acest an, în preafrumoasă haină de sărbătoare, la jubileul eparhiei: aniversarea a 90 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Oradiei.
Bucuria clerului şi credincioşilor Bisericii cu Lună la acest ceas de aleasă prăznuire a fost deplină prin prezenţa chiriarhului Oradiei, Preasfinţitul Sofronie, la Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de venerabilul cor mixt al catedralei. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit în treapta preoţiei pe diaconul Dumitru Victor Balint, ca preot misionar în cadrul Protopopiatului Beiuş, îmbisericit pe seama bisericii cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", din filia Copăceni, Parohia Vărăşeni. A fost un moment emoţionant pentru familia tânărului preot, mai ales că, în cadrul soborului, au coliturghisit bunicul şi tatăl noului hirotonit, ambii preoţi cu bogată activitate pastoral-misionară, aşadar trei generaţii preoţeşti din aceeaşi familie la aceeaşi slujbă. Proaspătul intrat în cler a primit şi hirotesia de duhovnic. Potrivit obiceiului, îndată după terminarea Sfintei Liturghii, ierarhul Oradiei, împreună cu soborul slujitor şi numeroşii credincioşi prezenţi au înconjurat sfântul lăcaş, rostindu-se ecteniile şi rugăciunile îndătinate. La finalul slujbei, părintele Teodor Cristea, marele eclesiarh al catedralei, a rostit un cuvânt de bineventare, mulţumind ierarhului pentru prezenţă şi binecuvântare. Apoi a făcut cunoscut faptul că Octavian Popovici, unul dintre coriştii catedralei, a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani, dar şi 50 de ani de activitate neîntreruptă în corul catedralei, prilej cu care i s-a oferit o diplomă de apreciere, o icoană cu Maica Domnului şi un buchet cu flori, dimpreună cu alese urări. Grădina Maicii Domnului Preasfinţitul Sofronie a rostit un bogat cuvânt de învăţătură în care a surprins, în mod fericit, locul binecuvântat şi marea cinstire de care Preacurata Fecioară Maria se bucură în istoria mântuirii, în viaţa Bisericii noastre, în viaţa fiecăruia dintre noi: "Poporul român a iubit-o, o iubeşte şi o va iubi mult pe Maica Domnului. Nu întâmplător, în Patericul românesc ni se istoriseşte că Maica Domnului s-a arătat unor pustnici care doreau să meargă să se nevoiască în muntele Athos, ce este cunoscut ca "Grădina Maicii Domnului", şi i-a întrebat de ce vor să meargă acolo căci şi aici, în România, este grădina ei". Aşa cum a remarcat PS Sofronie, "dragostea pentru această fiinţă cu totul unică, din istoria mântuirii neamului omenesc, este demonstrată de mulţimea bisericilor care au hramul Maicii Domnului, căci nu există latură a ţării noastre unde să nu fie o biserică închinată ei, dar şi de mulţimea binecredincioaselor femei din neamul nostru care poartă cu sfinţenie numele Sfintei Fecioare. Astfel, bisericile de la vechi mănăstiri din Moldova şi Ţara Românească, cum sunt cele de la Putna, Văratec, Govora sau Ţigăneşti, au hramul "Adormirea Maicii Domnului". Dar şi în Eparhia Oradiei avem importante lăcaşuri de închinare, mai vechi sau mai noi, care îşi prăznuiesc hramul în această zi, cum sunt Catedrala monumentală în care ne aflăm, biserica mare a Mănăstirii Izbuc sau cea a Mănăstirii "Sfânta Cruce" din Oradea". Ierarhul a mai arătat că "poporul nostru socoteşte această sărbătoare ca sărbătoarea cea mai mare închinată Maicii Domnului, de aceea i se spune şi "Sfântă Măria mare", spre deosebire de Naşterea Maicii Domnului, 8 septembrie, denumită şi "Sfântă Măria mică"". Hramul vechii catedrale În cuvântul său, PS Sofronie a amintit de momentul deosebit al celebrării vechii Catedrale episcopale: "Dacă în ajunul praznicului am participat la slujba Privegherii la Mănăstirea "Sfânta Cruce" din Oradea, biserica mare a mănăstirii având ca hram "Adormirea Maicii Domnului", am găsit de cuviinţă ca astăzi, în ziua de prăznuire, să ne aflăm în această veche Catedrală episcopală a Oradiei, cetate de strajă a Ortodoxiei româneşti pe aceste meleaguri, în acest an jubiliar, când se împlinesc 90 de ani de la restatornicirea Episcopiei Oradiei, prin înalt Decret Regal emis de Regele Ferdinand I Întregitorul, la 30 august 1920". În aceeaşi zi, PS Sofronie a vizitat Parohia Livada, fostă Regele Ferdinand, din Protopopiatul Oradea, biserica parohială sărbătorindu-şi hramul, prilej cu care s-a oficiat slujba Parastasului pentru pomenirea tuturor celor adormiţi din parohie şi Sfânta Taină a Maslului de obşte. După oficierea slujbelor, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa şi roadele binecuvântate ale Sfintei Taine a Maslului în viaţa creştinilor, ce este aducătoare de tămăduire trupească şi sufletească. Bijuterie arhitecturală Catedrala cu Lună a fost zidită între 1784 şi 1790 şi este o bijuterie arhitecturală, înzestrată cu o valoroasă pictură realizată de pictorul Ieremia Profeta, cu un iconostas de o valoare inestimabilă, unul dintre cele mai valoroase din această zonă a Europei. Biserica are o bogată colecţie de obiecte vechi bisericeşti, precum şi un mecanism ce arată fazele lunii în turnul bisericii. Aici este locul unde au fost întronizaţi episcopii Oradiei, în care au fost hirotoniţi mai mulţi arhierei, şi care este necropolă episcopală şi loc de veci pentru ctitori. Biserica cu Lună are prestigiul unui monument de primă importanţă pentru ortodocşii din Bihor şi este un punct de atracţie cultural-turistic de prim rang.