Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul catedralei din Sibiu
Patru ierarhi s-au aflat la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala mitropolitană din Sibiu, la sărbătoarea Sfintei Treimi, hramul lăcaşului de cult simbolic pentru Ortodoxia din Ardeal. Oaspeţi de seamă au venit la sărbătoarea de la Sibiu, iar câţiva binefăcători ai Arhiepiscopiei Sibiului au primit distincţia Ordinul "Sfântul Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei".
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de arhierei şi preoţi, din care au făcut parte Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, precum şi un numeros sobor de preoţi şi diaconi, slujitorii lăcaşului de cult sibian, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna", membrii administraţiei eparhiale, protopopi şi alţi slujitori ai sfintelor altare. În cuvântul de învăţătură, PS Episcop Sofronie a vorbit credincioşilor despre importanţa catedralei din Sibiu pentru ortodocşii din Transilvania, al cărei hram a fost ales de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mai înainte de zidirea ei. Ierarhul a subliniat faptul că mai multe catedrale şi biserici din Transilvania au primit hramul Sfintei Treimi, dovadă a unităţii şi a legăturilor dintre eparhiile mitropoliei întemeiate de Sfântul Andrei Şaguna. PS Sofronie, Episcopul Oradiei, a explicat şi învăţătura despre Sfânta Treime. "Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Preasfânta Treime în numele căreia toţi suntem botezaţi este amintită în toate rugăciunile noastre. Nu este rugăciune pe care să n-o începem în numele Sfintei Treimi şi pe care să n-o încheiem cu un imn de slavă închinat tot Preasfintei Treimi. În comuniunea sa de iubire, Preasfânta Treime este modelul convieţuirii, al iubirii şi al fraternităţii dintre oameni", a subliniat ierarhul. Distincţii pentru binefăcători IPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit în chip deosebit ierarhilor din eparhiile sufragane Mitropoliei Ardealului, veniţi la sărbătoarea catedralei din Sibiu şi le-a oferit în dar câte o icoană a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. IPS Părinte Laurenţiu a oferit apoi distincţia Ordinul "Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei" unor persoane care au sprijinit activităţile pastoral-misionare şi administrative din Arhiepiscopia Sibiului. Hramul s-a încheiat cu o procesiune în jurul bisericii, preoţii purtând racla cu moaştele Sfântului Andrei Şaguna, icoana Sfintei Treimi, prapuri şi cruci.