Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Hramul Catedralei Vechi din Cetatea Aradului

Hramul Catedralei Vechi din Cetatea Aradului

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 26 Iunie 2020

În zilele de 23 și 24 iunie 2020, clerici și credincioși au sărbătorit, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, hramul Catedralei Vechi din Arad. Cu acest prilej, în ajunul sărbătorii, s-a oficiat slujba Privegherii, după care a avut loc o procesiune în jurul catedralei cu icoana hramului și o părticică din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, aflate în vistieria locaşului.

În dimineața zilei de sărbătoare, la ora 9:00, s-au oficiat Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și slujba Ceasurilor. În continuare, ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjuraţi de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența oficialităților locale și a unui mare număr de credincioși.

În cuvântul de învăţătură cu titlul „Vrednicii grăitoare” (pe baza citirilor scripturistice de la Luca cap. 1, Romani cap. 13), Înalt­preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a vorbit despre rolul Sfinților Ioan Botezătorul, Ioan cel Nou de la Suceava și Niceta de Remesiana pentru istoria creștinismului. 

La finalul Sfintei Liturghii, s-au binecuvântat prinoasele aduse în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, apoi s-a oficiat Parastasul pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii Catedralei Vechi. După aceasta, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a prezentat succint istoria aşezământului, amintind de două date esențiale: anul acesta se împlinesc 155 de ani de la târnosirea catedralei (1865) și 150 de ani de la finalizarea tuturor lucrărilor de construcție (1870). A fost evidențiată și personalitatea Episcopului Procopie Ivașcovici, ctitorul Catedralei Vechi din Arad.