În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramul mănăstirii din Ţara Năsăudului
La hramul Mănăstirii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Ţara Năsăudului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Albei, Crişanei şi Maramureşului. După Sfânta Liturghie, IPS Mitropolit Andrei a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie pentru o nouă biserică din comuna Parva.
La hramul Mănăstirii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Ţara Năsăudului, alături de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Andrei s-a aflat un impresionant sobor format din peste 30 de preoţi şi diaconi, informează radiorenasterea.ro. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul coral "Sfântul Apostol Andrei" din Cluj-Napoca, dirijat de pr. Decebal Gorea. La hramul aşezământului monahal, situat la interferenţa localităţilor Rebra şi Parva din judeţul Bistriţa-Năsăud, au participat în jur de 5.000 de credincioşi. Slujbele au început încă de marţi, 28 iunie, cu Vecernia cu Litie, oficiată de IPS Andrei, în cadrul căreia a fost săvârşită şi slujba tunderii în monahism a călugărului Natanail. Vatră mănăstirească veche La hotarul ce desparte localităţile Rebra şi Parva a existat un străvechi lăcaş de rugăciune, de la 1755. În 1782, vieţuitorii mănăstirii au fost alungaţi de trupele austro-ungare, dar bisericuţa a rămas intactă. De atunci mănăstirea a mai fost locuită de călugari temporar, până la 1822, când biserica din lemn a fost demontată şi mutată mai întâi în cimitirul vechi, iar de acolo, la scurt timp, pe locul unde se află astăzi şi biserica parohială. Noua mănăstire a fost fondată cu binecuvântarea vrednicului de pomenire arhiepiscopul şi mitropolitul Bartolomeu. "Mănăstirea s-a înfiinţat în anul 1993, în urma solicitării preoţilor parohi de la Parva şi Rebra şi a credincioşilor din parohiile lor. Cei şapte vieţuitori care au venit de la Mănăstirea Turnu de pe Valea Oltului l-au avut ca şi stareţ pe părintele Paisie Iloaie, actualul stareţ de la Mănăstirea "Sfântul Ilie" de la Nuşeni. În anul 1994 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari din zid, în data de 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, praznic la care a participat Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care a şi pus piatra de temelie. În anul 2009, biserica mănăstirii a fost sfinţită tot de IPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Pictura a fost finalizată în anul 2008, iar în prezent se lucrează la edificarea unei clădiri pentru cazarea pelerinilor", a spus părintele stareţ, Chiril Zăgrean, pentru Radio Renaşterea. O nouă biserică în comuna Parva IPS Andrei a oficiat miercuri, 29 iunie, slujba de sfinţire a pietrei de temelie pentru o nouă biserică în comuna Parva din judeţul Bistriţa-Năsăud. "Ridicarea unui nou lăcaş de cult în parohia noastră este necesară, întrucât actuala biserică ce are hramul "Buna Vestire" se află într-o stare avansată de degradare. Biserica va fi amplasată lângă actuala casă parohială, care este, de asemenea, nou-construită. Lăcaşul de cult pe care dorim să-l ridicăm va purta hramul "Naşterea Maicii Domnului". Biserica va fi în formă de cruce, diferită de cea actuală, care este în formă de navă. Construcţia va avea 25 de metri în lungime şi 12 metri în lăţime", a spus pr. paroh Florin Marius Nalaţ, pentru Radio Renaşterea. Vechea biserică a fost ridicată în urmă cu 60 de ani, dar la edificarea ei s-au folosit bârnele din prima biserică a parohiei, construită în secolul al XIX-lea. Astfel, lemnul s-a degradat, ceea ce a impus construirea unui nou lăcaş de cult.