La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Hramul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Bretanion“ din Tomis
Astăzi este sărbătorit Sfântul Bretanion, episcop al Tomisului. Cu acest prilej, mănăstirea cu acest hram, situată lângă comuna 23 August, se află în haine de sărbătoare. "Slujba hramului a început aseară cu Privegherea şi Sfântul Maslu, iar în această dimineaţă se continuă cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi", a precizat stareţul Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Bretanion", ieromonahul Martinian.
Acest aşezământ monahal se află într-un cadru natural deosebit, fiind împrejmuit dintr-o parte de mare, iar din cealaltă parte de lacul Tatlageac. Întemeiat în anul 1923, aşezământul monahal a fost numit după numele localităţii şi al lacului din vecinătate, Mănăstirea Tatlageac. După sfinţirea locului viitoarei mănăstiri, ea a luat denumirea de Sfânta Elena de la Mare, datorită contribuţiei şi prezenţei prinţesei Elena a României (mama regelui Mihai). Viaţa mănăstirii a durat până la venirea regimului comunist, când vieţuitorii au fost obligaţi să se retragă la Mănăstirea Cocoş, din judeţul Tulcea. "Mănăstirea a fost reînfiinţată în 2005, dar nu pe locul vechi unde a fost distrus totul şi profanat, ci la o distanţă de 2 km. În aceşti şase ani s-a ridicat o mică biserică din lemn şi clădire din zid în care se află stăreţia, chiliile, trapeza, bucătăria, magazinul de obiecte bisericeşti şi atelierul de pictură bisericească. Din 2010 a început lucrul la biserica nouă", a mai precizat părintele stareţ, ieromonahul Martinian Negură. În prezent, obştea monahală este formată din şapte vieţuitori. Programul liturgic este după cel al Sfântului Munte Athos: în zilele săptămânii, slujbele religioase se săvârşesc la miezul nopţii.