La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Hramul Mănăstirii Vorona, o sărbătoare tradiţională
Sute de credincioşi din toată Moldova au participat ieri la sărbătoarea hramului Mănăstirii Vorona din judeţul Botoşani. Trei ierarhi au săvârşit slujba Sfintei Liturghii.
Pelerinii şi-au îndreptat şi anul acesta paşii către Mănăstirea Vorona care şi-a serbat principalul hram, ieri, de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Programul liturgic a început marţi seara cu slujba Privegherii şi a continuat ieri-dimineaţă cu Taina Sfântului Maslu. În jurul orei 9:00, soborul de preoţi şi diaconi, alături de care s-a aflat şi stavrofora Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona, i-a întâmpinat pe ierarhii slujitori: Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Meletie, Episcopul Hotinului, şi PS Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria. Cei trei ierarhi s-au închinat în Biserica "Naşterea Maicii Domnului" după care au săvârşit Sfânta Liturghie în faţa arhondaricului Mănăstirii Vorona. Din soborul de 30 de preoţi şi diaconi au făcut parte mai mulţi părinţi stareţi şi preoţi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi din Episcopia Hotinului. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, dirijat de Constantin Leonte. "De mic vin la hramul Mănăstirii Vorona" Pelerinii veniţi la hramul Mănăstirii Vorona au înfruntat frigul şi ploaia timp de câteva ore pentru a fi părtaşi la rugăciunile din timpul programului liturgic. În apropierea Mănăstirii Vorona s-a desfăşurat ieri, după Sfânta Liturghie, ce-a de-a XXXVI ediţie a Serbărilor Pădurii, în cadrul cărora au evoluat mai multe formaţii artistice de cântece şi dansuri. "În fiecare an am participat la Sfânta Liturghie a hramului Mănăstirii Vorona. Ploaia nu m-a împiedicat să vin la sărbătoarea mănăstirii pentru că mi-am dorit să vin. Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este pentru mine o mare bucurie", a spus Niculina Zaharia din satul Joldeşti, comuna Vorona. "Este tradiţie la noi, de mic vin la hramul Mănăstirii Vorona. Trebuie să ne gândim în primul rând la Dumnezeu. M-am rugat pentru toată lumea. Deşi am reumatism la mâini şi la picioare nu mi-a fost frig, Maica Domnului ne ajută şi ne întăreşte", a declarat Gheorghe Rusu din localitatea Vorona Nouă, comuna Vorona. "Smerenia cea mai adâncă" a Maicii Domnului Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Naşterii Maicii Domnului. "Astăzi (n.r. ieri) sărbătorim împlinirea rugăciunilor bătrânilor Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria, dar şi a rugăciunilor tuturor acelora care au nădăjduit venirea Mântuitorului Hristos. Smerenia este cuvântul pe care Biserica îl arată credincioşilor astăzi: smerenia Mântuitorului Hristos care Se coboară, chip de rob luând, şi smerenia cea mai adâncă a Preacuratei Maici. Rezultatul smereniei este binecuvântarea lui Dumnezeu. Creştinii ortodocşi o cinstesc atât de mult pe Maica Domnului, care v-a chemat astăzi (n.r. ieri) să înfruntaţi ploaia şi să vă bucuraţi de harul Fecioarei Maria. Creştinii care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el sunt aşezaţi de Mântuitorul lângă Maica Domnului. Călugărul să se roage întru smerenie pentru sine şi pentru lume, iar cei care poartă crucea familiei să nască prunci şi să-i crească în frica lui Dumnezeu", a explicat Părintele Mitropolit Teofan. Ierom. Arsenie Mărgineanu, duhovnicul Mănăstirii Vorona, a primit rangul de protosinghel. Ziua nădejdii La final, PS Meletie a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de binecuvântare în care a remarcat faptul că sărbătoarea de ieri reprezintă pentru credincioşi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului. "Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte că pentru fiecare dintre noi este deschisă calea către Dumnezeu, având nădejdea spre mântuire. Noi, asemenea Maicii Domnului, trebuie să ne străduim să primim sfinţenia pe care a primit-o Născătoarea de Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi ne dă nădejdea că aici, pe pământ, noi vom primi ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Această zi este una a nădejdii. Fie ca această nădejde să persiste în inimile noastre. Mulţumesc Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru invitaţia de a fi la hramul acestei mănăstiri. Nu îmi ajung cuvintele să-mi exprim bucuria pe care am trăit-o astăzi la acest hram. Dumnezeu să dăruiască tuturor mântuirea sufletelor, sănătate trupească şi duhovnicească", a spus PS Meletie.