Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București a găzduit în seara zilei de marți, 16 decembrie 2025, concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus”. Au vestit prin
Hramul parohiei gălăţene ocrotite de Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul
Parohia „Pogorârea Sfântului Duhul” şi „Sfântul Stelian” din municipiul Galaţi a desfăşurat, în perioada 13-26 noiembrie, o serie de activităţi filantropice, în care au fost oferite alimente, produse igienico-sanitare şi alte daruri celor 60 de persoane asistate în cadrul Centrului multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a” al parohiei, precum şi încălţăminte, dulciuri şi alte daruri pentru 17 copii din familiile defavorizate din Parohia Esna, judeţul Brăila.
În ziua de prăznuire a sfântului ocrotitor, 26 noiembrie, un sobor de preoţi din municipiul Galaţi a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Parohiei „Sfântul Stelian” la care a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La slujbă au fost prezenţi asistaţii centrului social, elevi de la unităţile şcolare din cuprinsul parohiei, copii şi credincioşi din municipiul Galaţi, mulţi dintre aceştia fiind împărtăşiţi cu sfintele taine.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre viaţa plină de sfinţenie a Sfântului Stelian şi despre nevoia de înduhovnicire a tinerilor printr-o educaţie creştină şi implicarea lor în activităţile şi programele Bisericii.
După Sfânta Liturghie, chiriarhul a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile arătate de Dumnezeu asupra slujitorilor şi credincioşilor acestei parohii. Elevii de la Colegiul naţional „Mihail Kogălniceanu” şi de la Liceul teoretic „Emil Racoviţă” din cuprinsul parohiei au prezentat buletinul parohial cu mărturii şi impresii cu privire la sfinţirea picturii Catedralei Naţionale din București. Toţi copiii prezenţi au primit cărţi de rugăciune, Acatistul Sfântului Stelian, iconiţe şi dulciuri.
La final, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat lucrările de reamenajare şi înfrumuseţare, realizate în ultima perioada la Cantina aşezământului social al parohiei şi a săvârşit slujba Parastasului pentru slujitorii, ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt lăcaş trecuţi la cele veşnice.
În seara zilei de 25 noiembrie, a avut loc binecuvântarea căminelor studenţeşti din cadrul Complexului „Alexandru Ioan Cuza” din municipiul Galaţi şi a tinerilor studenţi şi masteranzi ai Universităţii „Dunărea de Jos”. Slujba Aghesmei a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoţi din municipiul Galaţi, în faţa troiţei ridicate pentru studenţi în campusul universitar gălăţean. Şi în acest an acţiunea a fost organizată de către tinerii Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România, filiala „Sfântul Apostol Andrei” - Galați, în cooperare cu Liga Studenţilor din Galaţi. În cuvântul adresat cu acest prilej, ierarhul Dunării de Jos a evidenţiat importanţa sfinţirii sufletelor şi a trupurilor noastre, dar şi a locurilor în care ne desfăşurăm activitatea în fiecare etapă a vieţii.






.jpg)
