Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
Hramul Parohiei Pojorâta II, serbat prin slujire arhierească
Biserica Parohiei Pojorâta II din judeţul Suceava şi-a sărbătorit în Duminica după Botezul Domnului hramul, locaşul avându-l ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul. În mijlocul credincioşilor, conform tradiţiei ultimilor ani, s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi a ţinut un cuvânt de învăţătură.
Întâmpinat de un grup de copii îmbrăcaţi în costume naţionale, ierarhul a fost aşteptat la Parohia Pojorâta II cu pâine şi sare de către pr. paroh Dumitru Beşliu, de primarul localităţii şi de un sobor de preoţi şi diaconi. După săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul“, IPS Părinte Pimen a ţinut cuvânt de învăţătură. „În Sfânta Evanghelie din această zi am ascultat cum prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos a însemnat o luminare a minţilor şi a sufletelor oamenilor, aceasta pentru că El este Lumina lumii. Dumnezeu luminează şi minţile noastre şi încălzeşte şi inimile noastre dacă noi vrem cu adevărat acest lucru şi dacă suntem sinceri faţă de noi şi faţă de Dumnezeu. Avem nevoie de cât mai multă rugăciune, cât mai multă cercetare a cugetelor noastre şi mărturisirea păcatelor, pentru a obţine iertarea lui Dumnezeu“, le-a spus IPS Pimen credincioşilor prezenţi. Răspunsurile la strană au fost date de corul bisericii.
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ este a doua biserică ortodoxă din comuna Pojorâta. Potrivit tradiţiei locului, hramul bisericii se sărbătoreşte, de câţiva ani încoace, în duminica după Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Pr. paroh Dumitru Beşliu este fiu al satului şi slujeşte în localitatea natală din anul 1998. Locaşul de cult a fost ridicat în anul 2001, din fondurile credincioşilor din Pojorâta, slujba de sfinţire având loc pe data de 7 ianuarie 2007. Biserica este o construcţie de zid, în stil moldovenesc, cu demisol, fiind pictată în proporţie de 90%. Concomitent cu lucrările de pictare, Parohia Pojorâta II a început ridicarea clopotniţei şi a unui centru social filantropic, cu spaţii bine delimitate ca utilizare şi dotare.