După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Schitului Ciobănoaia din județul Buzău
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, miercuri, 27 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat în mijlocul obștii monahale a schitului buzoian Ciobănoaia. Cu prilejul hramului acestui așezământ călugăresc, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitori în Altarul de vară al schitului.
Soborul slujitor a fost format din nouă ieromonahi, preoți și diaconi, printre care s-au numărat părintele arhim. Calinic Marti, egumenul Schitului Săseni; părintele protos. Dionisie Constantinescu, duhovnicul Mănăstirii Poiana Mărului; părintele protos. Macarie Gherghe, egumenul Schitului Ciobănoaia; părintele Marian Gegea, consilier eparhial, părintele Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre viața și minunile Sfântului Pantelimon, care a rămas în conștiința Bisericii lui Hristos drept ocrotitor al medicilor și vindecător al tuturor celor aflați în suferință.
Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
În numele obștii monahale, părintele egumen Macarie Gherghe i-a oferit chiriarhului locului o icoană a Maicii Domnului.
Schitul Ciobănoaia este un așezământ monahal de călugări, înființat în anul 2002, situându-se pe teritoriul comunei Merei din județul Buzău.



.jpg)
