Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul „Sfinţilor Trei Ierarhi“ în Parohia Foleştii de Jos
Duminică, 30 ianuarie, Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din comuna Tomşani, satul Foleştii de Jos, judeţul Vâlcea, şi-a sărbătorit ocrotitorii. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele paroh Dumitru Diaconu. După slujbă, toţi cei prezenţi au participat la tradiţionala agapă frăţească.
Biserica cu hramul "Sfinţii Trei Ierarhi" din comuna Tomşani, satul Foleştii de Jos, judeţul Vâlcea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea. Între anii 1956 şi 1957, a fost renovată la iniţiativa preotului Dumitru Diaconu, cu sprijinul enoriaşilor parohiei, iar între anii 1977 şi 1979, în urma degradărilor majore cauzate de cutremurul din 4 martie 1977, a fost consolidată din temelie. Lucrările au fost realizate sub conducerea directă a preotului paroh Ion Găman şi au constat în zidărie, pictură, învelitoare din tablă galvanizată, bucătărie, prăznicar şi împrejmuire. Pictura murală a fost realizată din nou în tehnica fresco de către pictorul Dinu Petre din Bucureşti, în anul 1978. La 28 ianuarie 1979, biserica a fost resfinţită de către PS Gherasim Piteşteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului. În anul 2008, părintele Dumitru Diaconu, nepotul fostului preot slujitor Dumitru Diaconu (paroh între anii 1930 şi 1976), a efectuat lucrări de restaurare a picturii, încălzire centrală, împrejmuire cu gard din piatră şi fier forjat şi de amenajare a cimitirului parohial. În 19 octombrie 2008, biserica a fost resfinţită de către PS Gherasim Cristea, astăzi Arhiepiscopul Eparhiei Râmnicului. (Arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
