În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hristos Cel înviat, bogăţia vieţii noastre
Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresează clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Bucureştilor o scrisoare pastorală din care vă prezentăm în continuare câteva fragmente:
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos prăznuită în sfânta şi marea sărbătoare a Sfintelor Paşti ne arată bogăţia iubirii milostive a lui Dumnezeu şi a slavei cereşti dăruite nouă, oamenilor, în Iisus Hristos, ca noi să fim părtaşi ai vieţii şi bucuriei veşnice a Preasfintei Treimi. Bogăţia iubirii şi slavei dumnezeieşti împărtăşită oamenilor în Hristos Cel răstignit şi înviat se arată mai ales în darul sfinţirii şi al înfierii dumnezeieşti a omului prin har, precum şi în darul învierii trupului omenesc din moarte şi stricăciune, pentru a participa la viaţa, slava şi fericirea veşnică din împărăţia cerurilor, după ce am primit răscumpărarea şi iertarea păcatelor, prin jertfa Crucii (…) Necesitatea sporirii în rugăciune Criza financiară şi economică în care se află lumea de azi este, în mare parte, rezultatul lăcomiei, al câştigului nedrept, al speculei financiare, al evaziunii fiscale la nivel mondial. Când goana după profitul material obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine „sălbatic“ şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei, „ştiinţific“ organizată. Consecinţele negative ale acestei crize pentru populaţia săracă sunt greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferinţă şi nesiguranţă, dezorientare şi disperare. În această situaţie de politică economică fără etică, când totul devine nesigur şi imprevizibil, schimbător şi înşelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, Cel statornic şi netrecător, drept şi milostiv, dar şi să sporim vigilenţa şi prudenţa. Deşi criza financiară şi economică este, în mare parte, o judecată aspră pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept şi prea multa risipă de bani, ea poate fi totuşi înţeleasă şi folosită ca un nou început în viaţa persoanelor şi a popoarelor. Astfel, criza ne determină să fim mai economi şi mai cumpătaţi, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani şi averi, mai mult decât în valorile spirituale ale credinţei, dreptăţii, corectitudinii şi solidarităţii cu cei în nevoi. (Cuvântul pastoral al PF Părinte Daniel la sărbătoarea Sfintelor Paşti - 2009 poate fi citit integral în ediţia din 19 aprilie a săptămânalului „Lumina de Duminică“)