„Hristos cunoaște credința încercată prin suferință”

În data de 5 decembrie, în Duminica a 27-a după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii a fost citit pasajul evanghelic al vindecării femeii gârbove (Luca 13, 10-17). Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale acestui text scripturistic în cuvântul de învățătură rostit la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat virtuțile femeii care a primit tămăduire, evidenţiind faptul că, „în esență, această Evanghelie ne arată că binele trebuie săvârșit în orice vreme”.

În introducerea cuvântului său, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a reliefat faptul că femeia gârbovă, deși avea trupul neputincios, își împodobise sufletul cu virtuți alese, motiv pentru care ea a fost întâmpinată și tămăduită de Mântuitorul Iisus Hristos, din proprie inițiativă.

„Femeia gârbovă, care venea în fiecare sâmbătă la sinagogă, a fost văzută de Mântuitorul Iisus Hristos și a fost chemată la El. Ea s-a apropiat încet, cu fața aplecată la pământ, pentru că de 18 ani nu mai putea îndrepta privirea în sus și nu mai putea vedea nici fața oamenilor, nici frumusețea luminii soarelui. Iisus i-a spus: «Femeie, ești dezlegată de neputința ta» și îndată aceasta s-a îndreptat și a început să-L laude pe Dumnezeu. Îndată ce a primit tămăduirea, a început să-L slăvească pe Dumnezeu, aducând mulțumire pentru această vindecare, pe care nu a cerut-o și la care nu s-a așteptat. Ea de 18 ani se afla sub durerea apăsătoare a stării de gârbovire, purta crucea suferinței, a neputinței trupești, însă nu a cârtit, nu s-a răzvrătit și nu a încetat să vină la sinagogă să se roage. Nu se ruga pentru vindecarea trupească, pentru că nu se aștepta să-i fie tămăduit trupul, ci se ruga pentru mântuirea sufletului. Deși avea trupul încovoiat și aplecat spre pământ, sufletul ei era drept pentru că înălța rugăciuni către Dumnezeu și căuta mântuirea. Această femeie avea o credință puternică, o smerenie profundă și o răbdare îndelungă, 18 ani suferind în răbdare, tăcere și rugăciune. Ea nu a îndrăznit, în smerenia ei, să-I ceară lui Iisus vindecarea, deși auzise că El a vindecat o mulțime de oameni. Mântuitorul o tămăduiește, deși nici ea, nici alt­cineva de la sinagogă nu L-a rugat să o facă. Acest lucru înseamnă că Hristos cunoaște smerenia și suferința care vin din multă răbdare, dar și credința încercată prin suferință”, a spus Patriarhul României.

Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că Mântuitorul, în auzul tuturor, a condamnat fățărnicia celor care s-au mâniat şi întristat în sinea lor pentru actul tămăduirii în zi de sâmbătă, lăudând credința femeii care prin tăcere și smerenie și-a înnobilat și înălțat sufletul: „Iisus a răspuns invidiei și fățărniciei mai-marelui sinagogii și ale celor care gândeau ca el, arătând că se cuvenea ca persoana umană să fie ajutată, se cuvenea ca femeia să fie dezlegată de neputința venită de la diavol. În mod surprinzător, Mântuitorul o numește pe aceasta «fiica lui Avraam». Când Iisus Domnul numește pe cineva așa, înseamnă că a descoperit în persoana respectivă credința în Dumnezeu, după cum Avraam este numit «părintele credinței» pentru că și-a lăsat patria și prin credință a mers într-o țară pe care nu a cunoscut-o, dar care i-a fost făgăduită de Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos, Cunoscătorul inimilor, a văzut că această femeie suferindă, care a manifestat îndelungă-răbdare și smerenie profundă, avea și o credință puternică”.

De asemenea, Preafericirea Sa a evidențiat faptul că, prin virtuțile sale, femeia vindecată din Evanghelia acestei duminici constituie un model pentru toți creștinii: „Femeia gârbovă devine un dascăl pentru noi, astăzi. Ea arată că trebuie să avem credință și când trecem prin încercări, nu doar când ne merge bine și reușim să ne împlinim planurile. Adevărata credință este cea statornică, în orice vreme și în orice împrejurare. Totodată, ea ne învață să căutăm mântuirea sufletului, chiar dacă nu mai avem speranță în izbăvirea trupului de boală. Astfel, ea devine model pentru noi, învățând de la ea statornicia în credință, răbdarea în suferință, precum și recunoștința. Evanghelia ne relatează că, îndată ce a fost vindecată, a început să-L slăvească pe Dumnezeu. A adus mulțumire și laudă lui Dumnezeu pentru că a simțit că prin Iisus din Nazaret a lucrat Dumnezeu, Vindecătorul sufletelor și al trupurilor. Astfel, recunoștința ei se adaugă celorlalte virtuți: credința puternică, smerenia profundă și răbdarea îndelungă”.

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat faptul că această Evanghelie, prin minunea vindecării femeii gârbove, ne cheamă la însănătoșire, la îndreptare și la eliberarea de gârbovirea spirituală: „Prin păcate, omul se apleacă spre cele materiale în mod excesiv și se atașează de lucrurile limitate, materiale și prin aceasta se ajunge la o gârbovire a sufletului sub povara grijilor materiale și a lucrurilor trecătoare. Această gârbovire spirituală se vindecă prin pocăință, spovedanie, prin primirea iertării păcatelor, prin rugăciune, post și multă milostenie”.