„Hristos-Domnul nu pedepseşte bogăţia, ci neomenia”

Ieri, în duminica a XXII-a după Rusalii, la Catedrala patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Din soborul condus de Preafericirea Sa au făcut parte PS Vicenţiu Ploieşteanul şi PS Ciprian Câmpineanul, Episcopi-Vicari Patriarhali, preoţii slujitori ai Catedralei şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii au fost hirotoniţi atât un diacon, cât şi un preot. La sfârşitul slujbei, Părintele Patriarh a hirotesit şi trei arhimandriţi.

Imediat după citirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat pilda „Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazar”. A menţionat că din această Evanghelie se desprind trei învăţături.

Prima spune că viaţa omului nu se termină la mormânt, ci, dincolo de acesta, sufletul omului are viaţă de comuniune cu Dumnezeu şi cu drepţii sau de despărţire şi părtăşie cu cei răi. A doua învăţătură este aceea că în viaţa viitoare, de după moarte, fericirea sau nefericirea sufletului depinde de modul în care am trăit duhovniceşte viaţa pe pământ. Iar a treia învăţătură pe care o desprindem din Evanghelia zilei este despre puterea smereniei şi a milosteniei.

Părintele Patriarh a mai spus că Evanghelia ne arată doi oameni care trăiesc în mod diferit viaţa: „Bogatul nemilostiv, care nu are un nume, pentru că nu merită să i se spună numele, deoarece nu a făcut nimic în numele lui Dumnezeu, a fost prea inuman ca să i se spună în posteritate numele său de om. Pe de altă parte, avem pe săracul Lazăr, care stă în apropiere de casa bogatului şi suferă din cauza sărăciei, a bolii şi a singurătăţii. Acest bogat era preocupat atât de mult de sine, încât cei din jurul său nu erau decât un decor al iubirii de sine, şi atât de nepăsător era faţă de cei săraci, încât nu avea nici o milă faţă de săracul Lazăr. Deşi, fizic, săracul nu era departe de bogat, din punct de vedere spiritual, distanţele erau imense între ei, pentru că stările lor sufleteşti erau diferite. În contrast cu această comportare a bogatului vedem pe săracul Lazăr. Suferea pentru că oamenii s-au câinit atât de mult, încât câinii au început să se umanizeze, consolându-l îi lingeau bubele”.

Virtuţile săracului Lazăr

„Bogatul nu are nici o virtute”, a continuat Părintele Patriarh. „El e preocupat doar de sine, în uitare de Dumnezeu şi de semeni. Săracul însă are virtuţi pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a descris în predicile sale. În primul rând, acest sărac, bolnav şi singur este un om răbdător. Are o deosebită răbdare în boală, răbdare în sărăcie şi în singurătate. Acest sărac are o smerenie deosebită. Nu-şi mai pune nici o nădejde în el însuşi, nu contează pe el însuşi, nu contează pe averea sa, pe rude şi nici pe prieteni, pe nimeni, ci doar pe Dumnezeu. Marea lui virtute care încoronează răbdarea, smerenia şi credinţa este nădejdea în singurul Dumnezeu. Săracul acesta nu este răzvrătit, ci smerit, nu este clevetitor, ci răbdător şi nu este tulburat, pentru că este credincios şi are o nădejde desăvârşită în mila şi ajutorul lui Dumnezeu, care, chiar dacă nu intervine în viaţa lui pământească, îi va da dreptatea Lui cerească”.

Săracul Lazăr nu îşi pierde nădejdea, nu se răzvrăteşte, nu cârteşte, nu judecă pe oameni şi nici pe Dumnezeu, ci îşi pune nădejdea în mila Domnului, pentru că are credinţa că viaţa omului nu se termină la mormânt. Pilda arată că oamenii sunt foarte diferiţi în ceea ce priveşte starea lor spirituală. „Bogatul nu este judecat pentru că era bogat, ci pentru că era nemilostiv, iar dreptul Lazăr nu este mântuit pentru că era sărac, ci pentru că era smerit, răbdător, credincios şi şi-a pus toată nădejdea în mila lui Dumnezeu”.

„Aceeaşi persoană care a vieţuit pe pământ rămâne şi în ceruri identică cu ea însăşi”

Această Evanghelie ne arată că există viaţă după moarte. Descrierea pe care Mântuitorul Iisus Hristos o face în ceea ce priveşte viaţa sufletului de după moarte este temelia învăţăturii Bisericii privitoare la comuniunea sufletului cu Dumnezeu şi cu semenii după despărţirea sufletului de trup. După moarte, sufletul omului nu cade în nesimţire, ci îşi păstrează identitatea personală. Aceeaşi persoană care a vieţuit pe pământ rămâne şi în ceruri identică cu ea însăşi. Sufletul după moarte îşi păstrează memoria faptelor şi a stărilor sufleteşti. Bogatul coborât la iad îşi aduce aminte de cei de acasă, îl recunoaşte pe Lazăr, pe Avraam, deci are o capacitate spirituală de cunoaştere a identităţii persoanelor aproape mai mare decât în timpul vieţii. Eliberat fiind de trup, are o vedere duhovnicească directă, după cum a spus PF Daniel. „De aceea, cultul morţilor este un act de mare demnitate umană şi de mare credinţă. Sufletul omului este receptiv la ceea ce alte suflete fac pentru el. Bogatul din Evanghelia de astăzi este nemilos şi deci inuman şi nu poate să se bucure în împărăţia cerurilor cu drepţii, pentru că n-a fost omenos. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că «Hristos-Domnul nu pedepseşte bogăţia, ci neomenia, insensibilitatea faţă de suferinţa altora». Iată de ce Biserica a învăţat să fie milostivă, a organizat opera de caritate sau opera filantropică, a construit spitale, case de bătrâni, case pentru orfani, case pentru călători şi pelerini, bolniţe în mănăstiri şi şcoli pentru copii săraci, dar foarte inteligenţi. În tot felul, Biserica a încercat să pună în practică Evanghelia milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi. Bogaţii care au fost milostivi în această viaţă au devenit ctitori, binefăcători, ajutători, miluitori”, a mai specificat Patriarhul nostru.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Daniel a hirotonit diacon pe părintele consilier patriarhal Ioan Bogdan Popescu, pentru Catedrala patriarhală, şi pe părintele Ioan Alin Popa, în treapta preoţiei, pentru Biserica „Sfântul Paisie de la Neamţ” din Suedia, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

La sfârşitul slujbei, au primit hirotesia în arhimandrit protosinghelii Mihail Stanciu, egumenul Mănăstirii „Sfântul Antim Ivireanul” din Bucureşti, Irineu Dogaru şi Dimitrie Eremia, amândoi preoţi slujitori la Catedrala patriarhală.