În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Iaşul, capitală culturală de Ziua Unirii
Celebrarea celor 153 de ani de la Unirea Principatelor Române va fi marcată la Iaşi de numeroase manifestări culturale: expoziţii tematice, simpozioane, lansări de carte, retragerea cu torţe, momente muzicale.
Instituţiile de cultură din Iaşi organizează astăzi şi mâine numeroase evenimente menite să marcheze cei 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, iniţiativă ce a reprezentat un prim pas în înfăptuirea statului român modern. Alături de ieşeni, reprezentanţii autorităţilor locale şi centrale vor participa la ceremonialul militar şi religios de la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii, tot în aceeaşi locaţie va fi jucată Hora Unirii, iar la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi", unde se găseşte mormântul domnitorului Cuza, va fi săvârşită o slujbă de pomenire. La Muzeul Unirii, ziua istorică de 24 ianuarie 1859 va fi marcată mâine prin expoziţia "Naţiune şi onoare", în cadrul căreia vor putea fi admirate uniforme, decoraţii şi steaguri, vor avea loc reconstituiri istorico-militare, susţinute de Asociaţia "Tradiţia Militară" Bucureşti, dar şi prezentarea albumului "Uniforme militare ilustrate de Al. Asachi" (1854-1862), autori Sorin Iftimi şi Aurica Ichim. Tot la Muzeul Unirii va avea loc, de la ora 15:00, simpozionul naţional "Iaşi, leagănul Unirii", moderat de prof. univ. Cătălin Turliuc, în cadrul căruia vor conferenţia prof. dr. Dumitru Vitcu (Oraşul Iaşi - Leagănul Unirii Principatelor), conf. dr. Mihai Cojocariu (Din arsenalul propagandei unioniste: "Tatăl nostru" şi "Pluguşoruâ"), prof. dr. Ghe. Cliveti (Unirea din 1859 şi titulatura statului român), prof. dr. Mihai Ceauşu (Luptători pentru cauza Unirii. Bucovineanul Constantin Hurmuzachi), prof. dr. Cătălin Turliuc (Opera legislativă din vremea domniei lui Cuza) şi prof. dr. Veniamin Ciobanu (Problema mănăstirilor închinate în timpul domniei lui Al. I. Cuza). Elevii Şcolii "Ion Simionescu" şi membrii Asociaţiei "Universul Prieteniei" vor susţine momente artistice, iar în finalul manifestărilor, artiştii Lăcrămioara Nae, Luminiţa Ciobanu şi Laura Magdalena Scripcaru vor susţine un recital cameral. Unirea din Turnul Goliei Asociaţia "Centrul de Promovare Turistică" - Iaşi organizează astăzi şi mâine, în Turnul Mănăstirii Golia, cinci evenimente dedicate Unirii Principatelor Române: scenete de teatru, concerte de acordeon şi vioară, concursuri tematice şi o expoziţie de fotografie intitulată "Unirea şi Unioniştii", ce va fi deschisă până pe 29 februarie 2012. Potrivit organizatorilor, astăzi, la ora 12:00, va începe prelegerea "Strada Lăpuşneanu în timpul Unirii Principatelor Române", susţinută de anticarul Dumitru Grumăzescu, urmată de concursul "Unirea reflectată în arte", sceneta "Moş Ion Roată şi Unirea", interpretată de elevi de la Şcoala "Ion Creangă", şi momentul muzical "Hora Unirii", cu clasa de vioară a Palatului Copiilor Iaşi. Mâine, de la ora 17:00, grupul vocal de la Şcoala Populară de Arte "Titel Popovici", acompaniat la acordeon de prof. Romeo Luchian, va interpreta cântece populare din epoca Unirii. Astăzi, la ora 13:00, în sala Victoria a Centrului de Informare Turistică va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie tematică, ce va putea fi vizitată de ieşeni în perioada 23-30 ianuarie. Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală "Junimea â90" şi Facultatea de Istorie a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi organizează mâine, începând cu ora 10:00, în Galeriile "Pod - Pogor", evenimentul cultural intitulat "Unirea în literatură", programul incluzând o expoziţie foto-documentară, de artă plastică şi decorativă şi conferinţa "Rosturi şi semnificaţii ale Unirii Principatelor" susţinută de dr. Mircea-Cristian Ghenghea. Şi Ateneul Tătăraşi a pregătit un program cultural special dedicat Micii Uniri: expoziţie de fotografie, organizată în foaierul Ateneului Tătăraşi, urmată de repere istorice: "Iaşii de odinioară - epoca Unirii", prezentată de directorul Ateneului, Liviu Brătescu. Mâine, de la ora 17:00, criticul de artă Valentin Ciucă va ţine o prelegere cu tema "Artele frumoase ieşene între tradiţie şi modernitate". Evenimente culturale dedicate Unirii Principatelor vor avea loc şi la Palatul Memorial "Al. I. Cuza" din Ruginoasa, Casa de Cultură a Studenţilor, dar şi la Galeria "La Gard" din Parcul Copou.