Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Icoane de patrimoniu, expuse la ASTRA
Casa Hermes din Sibiu găzduieşte pentru câteva luni expoziţia „Icoana, între Chip şi a-semănare“, prin care câteva zeci de icoane pe sticlă, de o valoare inestimabilă, păstrate în colecţia muzeului, pot fi admirate de public. Vernisajul expoziţiei a avut loc ieri, 12 decembrie, în prezenţa conducerii muzeului sibian, a colindătorilor şi a unui public numeros.
Peste 40 de icoane din cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din ţară, cuprinzând peste 3000 de exemplare de o valoare uriaşă de patrimoniu, sunt aduse mai aproape de publicul sibian, în preajma Crăciunului. Aşa cum ne-a obişnuit de ani buni, Muzeul Civilizaţiei Transilvane „ASTRA“ oferă în apropierea marilor sărbători din an evenimente încărcate de istorie, artă populară şi spiritualitate transilvane. Icoanele expuse la Casa Hermes provin din zone precum Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei sau Valea Sebeşului. Până pe 25 martie, la praznicul Bunei-Vestiri, sibienii şi turiştii au posibilitatea să se împărtăşească din spiritualitatea ortodoxă transilvană, transpusă în mod unic prin arta populară de pictare a icoanei pe sticlă. Marile praznice, scene din istoria mântuirii sau chipurile unor sfinţi îndrăgiţi şi apropiaţi de sufletele ardelenilor sunt înfăţişate într-o manieră culturală şi spirituală unică, în culori, tehnici, simboluri şi motive populare specifice unor astfel de monumente de artă populară.
La vernisaj au participat directorul Complexului Muzeal Naţional „ASTRA“, Valeriu Olaru, directorul Muzeul Civilizaţiei Transilvane „ASTRA“, Mirela Creţu, muzeograful Carmina Maior şi curatorul expoziţiei, Adda Maria Popa.
În cuvântul inaugural, directorul Valeriu Olaru a amintit publicului prezent valoarea unor astfel de obiecte din colecţiile muzeului şi lumea fascinantă pe care ne-o deschid simbolurile şi chipurile pictate pe aceste icoane. „Această expoziţie este un regal al patrimoniului pe care noi îl avem. În fiecare an, aducem în faţa dumneavoastră un număr de icoane, capodopere în domeniul picturii icoanelor pe sticlă. Sunt icoane realizate de pictori ţărani, la mijlocul secolului al XVIII-lea, când acest tip de artă s-a dezvoltat în anumite centre din Transilvania“, a spus Valeriu Olaru.
„Frumuseţea tăcută a Sfinţilor“
Deschisă înainte de praznicul Crăciunului, expoziţia invită publicul să pătrundă într-o lume spirituală trăită şi însuşită de popor, a cărui viaţă este profund legată de sărbătorile creştine şi tradiţiile seculare. „Expoziţia noastră se doreşte a fi o chemare să ne apropiem de icoane cu emoţie, cu mirare, cu admiraţie, cu frică şi cu dragoste. Ea ne invită să ne lăsăm colindaţi de frumuseţea tăcută a Sfinţilor, de umbra luminoasă a celor neînţelese de mintea noastră omenească, dar care, toate, ne cheamă să le trăim firesc, cu bucurie şi în cuminţenie“, a spus Adda Maria Popa, curatorul expoziţiei şi cercetător în cadrul ASTRA.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment de colinde şi tradiţii de Crăciun, oferit de copiii de la Centrele pentru Educaţie Inclusivă din Sibiu, care au impresionat audienţa prin interpretarea emoţionată, mai ales că majoritatea copiilor au deficienţe de auz, locomotorii sau de altă natură.
Alături de icoanele expuse, organizatorii au amenajat şi spaţii ţărăneşti specifice Transilvaniei, pentru a introduce vizitatorii în atmosfera sfintelor sărbători. Nu lipsesc nici fotografii din satele transilvane, în care sunt surprinse momente din viaţa comunităţilor, biserici, case şi monumente de artă.