Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, au săvârşit, duminică, Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Mraconia din judeţul Mehedinţi, la care au participat numeroşi credincioşi din Oltenia.
Sfânta Mănăstire Mraconia se află pe şoseaua Orşova - Moldova-Nouă, în apropierea comunei Eşelniţa, acolo unde era situată vechea mănăstire, „Mrăcuna“. Actualul lăcaş mănăstiresc se află într-un loc pitoresc, în faţa fostului drum Traian de pe malul sârbesc, unde se află „tabula Traiana“. În apropiere sunt „Cazanele“, cea mai frumoasă şi fermecătoare porţiune a Dunării, şi chipul lui Decebal sculptat în stâncă.
Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I a făcut ca în 1967 vechiul aşezământ să fie demolat, ruinele sale fiind inundate în timp de ape. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995 se reînfiinţează vatra monahală. Din 2008 mănăstirea a fost transformată în mănăstire de maici. În prezent, la Mraconia vieţuiesc câteva monahii, conduse de maica stareţă Teodora Angheluţă. (Cătălin Cernătescu)