Ierurgiile şi rolul lor binecuvântat

Din cauza păcatului strămoşesc, relaţia armonioasă care exista între Dumnezeu şi creaţie a suferit consecinţe grave. Odată cu Întruparea Mântuitorului Hristos, această realitate s-a schimbat radical: în locul blestemului vine binecuvântarea, în locul discordiei este readusă armonia pentru întregul cosmos.

Tocmai pentru a consolida această legătură, Biserica a rânduit în afara Sfintelor Taine şi alte slujbe destinate binecuvântării şi sfinţirii omului în diferitele momente şi împrejurări din viaţă, precum şi rugăciuni de binecuvântare şi sfinţire a întregii naturi înconjurătoare şi a diferitelor lucruri şi obiecte care sunt de folos pentru viaţa noastră. În această categorie se încadrează şi Sfinţirea Apei celei Mari sau Agheasma Mare, care se săvârşeşte astăzi.

Susţinerea scripturistică a cuvântului "ierurgie"

Toate aceste rugăciuni şi slujbe rânduite de Biserică poartă numele de ierurgii. Din punct de vedere etimologic, cuvântul "ierurgie" sau "evhologie" (de la grecescul "ierourghia" sau "euhologia") se defineşte prin rugăciune sau slujba de rugăciune care este direcţionată asupra omului, asupra lucrurilor, asupra obiectelor şi chiar asupra naturii înconjurătoare. Originea ierurgiilor este foarte veche, aflându-se în Legea Vechiului Testament unde îşi găsesc corespondenţa. De exemplu, rugăciunea pe care Biserica o face pentru femeia lăuză o găsim practicată şi în Vechiul Testament, unde cartea Leviticului oferă următoarele indicaţii: "Dacă o femeie va zămisli şi va naşte băiat, necurată va fi timp de şapte zile; aşa cum este în zilele necazului ei. În ziua a opta, pruncul va fi tăiat împrejur, iar ea va şedea treizeci de zile spre a se curăţi de sângele ei necurat; de nimic sfânt să nu se atingă şi în locaşul cel sfânt să nu meargă până ce i se vor împlini zilele curăţirii" (Levitic 12, 2-4).

Binecuvântarea, semnul împăcării cu Dumnezeu

Cea mai mare binecuvântare după creaţie este trimiterea Fiului de către Dumnezeu Tatăl în lume pentru a aduce oamenilor Împărăţia cerurilor şi darurile Sale: "Binecuvântată este Împărăţia ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!" (Marcu 11, 10). În decursul activităţii Sale mesianice, Mântuitorul Hristos binecuvântează pruncii: "Atunci I s-au adus copiii, ca să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage, dar ucenicii îi certau. Iar Iisus le-a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor. Şi punându-şi mâinile peste ei s-a dus de acolo" (Matei 19, 13-15; Marcu 10, 16), binecuvântează şi sfinţeşte pâinile: "Şi poruncind să se aşeze mulţimilor pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor" (Matei 14, 19; Marcu 6, 41; Luca 9, 16), iar la Cina cea de Taină, tot prin a Sa binecuvântare, a transformat pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Său: "Iar pe când mâncau ei, Iisus luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind l-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi. Că acesta este sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 26-28). Puterea binecuvântării în Biserică a fost transmisă prin succesiune apostolică, din generaţie în generaţie la episcopi, iar de la aceştia la preoţi, de aceea, în săvârşirea ierurgiilor se folosesc formule sacramentale, desprinse din cuvintele Mântuitorului şi din practica Sfinţilor Apostoli: "Binecuvântarea Domnului peste voi toţi" sau "Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi". În comuniunea sfinţilor, unde "cel mai mic se binecuvântează de cel mai mare" (Evrei 7, 7), creştinii Îl preamăresc pe Dumnezeu, îi binecuvântează pe semeni şi chiar pe cei care îi vrăşmăşesc prin intermediul cultului liturgic, după porunca Mântuitorului: "Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi" (Romani 12, 14).

Despre practica ierurgiilor vorbesc majoritatea Sfinţilor Părinţi: Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Tertulian sau Sfântul Vasile cel Mare. Textele rugăciunilor se regăsesc în cele mai vechi practici ale Bisericii: în Constituţiile Apostolice, cartea a VIII-a, capitolul 29 - unde avem mai multe rugăciuni pentru sfinţirea apei şi a untdelemnului, iar în capitolul 42 putem citi rugăciunea pentru pomenirea morţilor. Toate aceste practici bisericeşti au evoluat cu timpul, însă scopul şi destinaţia lor au rămas mereu aceeaşi.

Efectele ierurgiilor în viaţa Bisericii

Prin aceste rugăciuni puterea sfinţitoare şi curăţitoare a Bisericii se revarsă atât asupra firii omeneşti, cât şi asupra întregii naturi înconjurătoare pe care o scoate de sub puterea blestemului şi o sfinţeşte. Ele se găsesc în strânsă legătură cu Sfintele Taine şi cu Sfânta Liturghie, ca momente de săvârşire. De exemplu, Binecuvântarea Cununiilor din a opta zi după nuntă se săvârşeşte înaintea Sfintei Liturghii, Sfinţirea Untdelemnului se săvârşeşte înaintea Mirungerii, Sfinţirea Apei pentru Sfântul Botez se săvârşeşte înaintea ritualului Tainei, Slujba Parastasului are loc de regulă după Sfânta Liturghie.

Deosebirea dintre Ierurgii şi Taine constă în faptul că, pe când Tainele sunt întemeiate în mod personal de Mântuitorul Hristos, vizând direct viaţa şi persoana omului, prin ele fiind consacrate cele mai importante momente din viaţa sa, Ierurgiile sunt rânduite de Biserică pentru o sferă de acţiune mai largă, efectele lor fiind valabile nu numai pentru viaţa omului, ci şi pentru întreaga natură înconjurătoare. Pe de altă parte, din punct de vedere soteriologic, Tainele sunt fundamentale pentru mântuirea omului şi chiar obligatorii pentru viaţa în Biserică (Botez, Mirungere, Euharistie), pe când Ierurgiile nu au un caracter de necesitate, prezenţa lor sporind harul şi sfinţenia pe care o primim prin Sfintele Taine. Teologul rus Serghei Bulgakof spune în acest sens că "Ierurgiile constituie mijlocul prin care Biserica ţinteşte să realizeze desăvârşirea creaţiei; ele pregătesc şi anticipează sau prevestesc făptura cea nouă care va să fie".

Tipuri de ierurgii

Ierurgiile pot fi împărţite după direcţia în care se administrează: care vizează viaţa omului (cele legate de viaţă şi de moarte), cele aplicabile lucrurilor (natura neînsufleţită şi diferitele obiecte: rugăciune de binecuvântare a ogoarelor, pentru ploaie, pentru sfinţirea obiectelor de cult etc.)

După forma lor externă, ele se împart în: Rugăciuni (sunt cele mai scurte ierurgii: Rugăciunea de binecuvântare a salciei din Duminica Floriilor, Rugăciunea pentru binecuvântarea strugurilor care se citeşte la 6 august, Rugăciunea pentru toată neputinţa etc.), Rânduieli (Rugăciunea de binecuvântare a colivei şi a prinoaselor la diferite praznice, Rânduiala de curăţire a femeii lăuze, Rânduiala parastasului etc.), Slujbe (sunt ierurgiile cele mai lungi şi cele mai importante: Rânduiala sfinţirii Aghesmei Mici şi Mari, slujba înmormântării, slujba sfinţirii de biserică, slujba sfinţirii unei case, a doua şi a treia cununie etc.). O altă împărţire a ierurgiilor este legată de scopul şi efectele pe care le imprimă în viaţa primitorului. Din această categorie fac parte: Exorcismele (sunt rugăciuni destinate eliberării omului, a naturii sau a lucrurilor din puterea şi influenţa nefastă a duhurilor rele. Au o formă imperativă, de blestem, de poruncă, de jurământ, prin care se porunceşte duhurilor rele să părăsească şi să se depărteze de la creatura lui Dumnezeu. Astfel de ierurgii se pot întâlni la Botez, în ziua Sfântului Vasile cel Mare - 1 ianuarie, sau la 1 februarie, când se citesc Molitfele Sfântului Trifon pentru păzirea grădinilor, a viilor şi pentru toate holdele), Curăţirile şi Dezlegările (sunt rugăciuni care dezleagă anumite persoane de diverse păcate sufleteşti şi trupeşti fără de voie; precum şi rugăciuni de purificare la atingerea de lucruri spurcate: Rânduiala în ziua I la femeia lăuză, Molitfa femeii la 40 de zile după naştere, Molitfe de dezlegare de jurământ şi blestem etc.), Binecuvântările (sunt rugăciuni prin care se invocă ajutorul lui Dumnezeu asupra unei persoane sau asupra unui lucru curat, menit pentru hrana, pentru viaţa sau pentru mântuirea omului: Rânduiala pentru punerea de temelie la o casă nouă, Rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor, Te Deumurile, Polihroniu etc. Unele dintre aceste binecuvântări sunt încorporate în rânduiala altor slujbe mai mari: binecuvântarea tămâii, a anaforei şi a prinoaselor) şi Sfinţirile (se apropie cel mai mult de Sfintele Taine, deoarece, prin ele, anumite persoane sau lucruri nu sunt numai sfinţite, ci şi consacrate, rânduite pentru anumite scopuri sau lucrări sfinte ale Bisericii. Din această categorie fac parte sfeştaniile sau aghesmele, slujbele pentru sfinţirea bisericii şi a obiectelor de cult, hirotesiile, tunderea în monahism, oferirea gradelor preoţeşti etc.).

Scopul ierurgiilor în viaţa noastră

Principala direcţie a acestor rugăciuni de binecuvântare rânduite de Biserică este aceea de a reface legătura dintre Creator, om şi firea înconjurătoare. Consecinţele universale ale păcatului strămoşesc aveau să pecetluiască întreaga existenţă a cosmosului până la întruparea Mântuitorului Hristos. Această perioadă a fost marcată de blestemul pe care Creatorul îl aruncă după căderea primilor oameni în păcat: "Blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care au fost luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" (Facere 3,

17-18), iar în alt loc, Sfântul Apostol Pavel spune: "Căci făptura a fost supusă deşertăciunii, nu de voia ei, ci din cauza celui ce a supus-o cu nădejde, pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum" (Romani 8, 20-22). Toate acestea au luat sfârşit odată cu întruparea Mântuitorului Hristos, care a sfinţit întreaga creatură. Această putere sfinţitoare a fost transmisă mai departe Sfinţilor Apostoli: "Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune şi bine le va fi"

(Marcu 16, 15-18).

Cu această autoritate, Biserica Ortodoxă binecuvântează şi sfinţeşte toate lucrurile din natură cu care omul vine în contact sau pe care el urmează să le folosească: florile şi iarba câmpului, ţarinile, livezile şi lanurile, roadele pământului, munca şi ocupaţiile prin care îşi întreţine viaţa de zi cu zi, dar şi începutul şi sfârşitul acţiunilor sale.