Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ieşirea din izolare a Mănăstirii Snagov
După o lungă perioadă în care cel mai vechi aşezământ monahal din Arhiepiscopia Bucureştilor a fost izolat, acum, după ce a fost inaugurată pasarela pietonală, situaţia Mănăstirii Snagov este în schimbare. Arhitecţi şi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor analizează posibilitatea dezvoltării zonei pentru ca un număr cât mai mare de persoane să se poată împărtăşi din liniştea mănăstirii şi din frumuseţea zonei.
La Mănăstirea Snagov, cel mai vechi aşezământ monahal din Arhiepiscopia Bucureştilor, se află în derulare mai multe proiecte pentru dezvoltarea zonei mănăstireşti. O comisie de specialişti analizează, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, modul în care ostrovul unde este aşezată mănăstirea se poate dezvolta. Zilele acestea, arhitectul Nicolae Vlădescu împreună cu părintele Teofil Anăstăsoaie, exarh adiministrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, inginerul Stelian Louis, precum şi cu mulţi alţi specialişti, studiază la faţa locului modul în care zona poate fi dezvoltată, astfel încât un număr cât mai mare de pelerini să poată să se împărtăşească din liniştea ziditoare a zonei. "Până acum, mănăstirea a fost într-o mare umilinţă. La ea se putea ajunge foarte greu şi de aceea şi restaurarea a mers foarte greu şi nici nu s-a putut construi nimic până în prezent. Preafericitul Părinte Patriarh doreşte acum să vadă ce se poate construi, ce se poate amenaja în această zonă", ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei. Astfel, în momentul de faţă, comisia anali-zează ce se poate construi, precum şi care sunt condiţiile ce trebuie respectate. Comisie pentru dezvoltarea zonei "Trebuie făcut un plan urbanistic de detaliu şi unul zonal şi apoi trebuie făcute mai multe proiecte. Analizăm posibilitatea realizării de noi dotări care să asigure o dezvoltare firească a zonei. Având în vedere că este cea mai veche mănăstire din arhiepiscopie, va trebui ca o comisie formată din reprezentanţi ai Ministerului Culturii să facă descărcarea arheologică înainte de a începe orice lucrare", a declarat arhitectul Nicolae Vlădescu. Pe insula de la Snagov ar putea fi construite noi chilii pentru vieţuitorii mănăstirii, precum şi săli în care se vor desfăşura conferinţe cultural duhovniceşti despre teme centrale din spiritualitatea tradiţional monahală, legate de istoria bogată a acestei mănăstiri. Mănăstirea va fi pregătită să primească după tradiţie toţi pelerinii şi turiştii care vizitează zona. Arhitecţii vizează în primul rând degajarea zonei de intrare în mănăstire, acolo unde sunt amplasate unele hambare. Acestea vor fi mutate mai în spate, pe marginea cealaltă a insulei.