În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
În 2010, românii au cheltuit cel mai mult pe mâncare şi rate
Românii au alocat, anul trecut, cea mai mare parte din venituri, circa 48%, pentru hrană şi rate la bănci, reducând din cheltuielile pentru haine, produse de îngrijire personală, mobilă sau educaţie, potrivit unui studiu al companiei de cercetare Mercury Research. În comparaţie cu anii precedenţi, românii au redus cheltuielile atât pentru hrană, cât şi la alte categorii de produse sau servicii, precum telecomunicaţiile, produsele de îngrijire personală, vacanţe şi ieşiri în oraş. "În continuare, cea mai mare parte din totalul veniturilor lunare ale românilor (40%) este destinată produselor alimentare, procent în creştere în comparaţie cu doi ani în urma (38%). De asemenea, la începutul crizei, noiembrie 2008, se cheltuiau 7,4% pe educaţie, iar la sfârşitul lui 2010 procentul era de 5%. Şi banii pe care reuşeau să-i pună deoparte s-au redus, 3% la sfârşitul lui 2010, faţă de 5% la începutul lui 2009", se precizează în comunicat. Criza a afectat 85% dintre românii cu vârsta peste 18 ani, procent în creştere faţă de martie 2010, respectiv 77%, potrivit studiului. Reducerea puterii de cumpărare, în paralel cu creşterea preţurilor, a fost resimţită de 44% dintre cei afectaţi. La distanţă de acestea, pierderea locului de muncă a fost urmarea crizei pentru 4% dintre românii afectaţi de criză. "Dificultatea de a găsi un loc de muncă a avut impact asupra a 3% dintre românii care au resimţit negativ criza, procent în scădere faţă de martie 2010 (7%). Tinerii au întâmpinat într-o măsură mai mare dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă", se menţionează în comunicat. Studiul a fost realizat în noiembrie 2010, pe un eşantion de 1.200 de persoane cu vârsta peste 18 ani.