In memoriam părintele profesor Ilie Moldovan

Cu puţin timp în urmă ne-a părăsit părintele profesor Ilie Moldovan, ilustru teolog şi om de cultură pe care ni l-a "dăruit" Teologia Ortodoxă contemporană şi neamul nostru. S-a mutat la cele veşnice pentru a-şi lua răsplata faptelor sale minunate de cultură şi zidire spirituală, de la Milostivul Dumnezeu, Căruia i-a slujit o viaţă, prin cuvânt şi faptă, de la catedră şi amvon, prin scris şi rugăciune, prin îndrumarea duhovnicească a atâtor ierarhi, profesori de teologie, doctoranzi, masteranzi, studenţi şi buni credincioşi.

Toţi cei care l-au cunoscut şi pe care părintele profesor i-a primit în sufletul său atât de generos îi păstrează amintirea chipului bun şi blând, pilda sa de viaţă implicată în realităţile contemporane, uneori dintre cele mai dureroase, dar şi unda de meditaţie către o altă lume, o lume ideală, pe care a căutat-o în întreaga sa viaţă şi slujire, în ale cărei profunzimi a trăit şi pe care a căutat să ne-o apropie şi nouă.

Teologia contemporană nu duce lipsă, în spaţiul Ortodoxiei româneşti, de personalităţi accentuate, de profesori de înaltă ţinută academică, posesori ai unei culturi profane şi de specialitate solide. La fel de adevărat este şi faptul că în cadrul aceleiaşi teologii şi spiritualităţi ortodoxe româneşti au existat şi există adevăraţi "părinţi duhovniceşti", directori de conştiinţă, repere şi modele înalte de vieţuire duhovnicească. Arareori s-a întâmplat însă ca teologul savant, eruditul cunoscător în tainele credinţei, să fie în acelaşi timp un avvă, părintele, preotul, duhovnicul de cea mai înaltă şi autentică vocaţie, de profundă responsabilitate şi înaltă demnitate, aşa cum a fost părintele profesor Ilie Moldovan.

Pentru generaţii întregi de teologi, el a fost profesorul exigent cu sine şi pilduitor cu ceilalţi, a cărui metodă pedagogică nu a fost transmiterea "profesionistă" a "Cuvântului Vieţii", ci trăirea - însuşirea şi experierea Lui. Părintele profesor avea o metodă teologică unică, iar aceasta îi permitea accesul cu multă supleţe şi uşurinţă în suflete dintre cele mai variate. Celor avizi de cunoaştere le oferea o cultură şi o pregătire profundă. Celor iubitori de viaţă duhovnicească înaltă le era model de descoperire fericită a adevăratei căi, ce duce la mântuire. Era mărturia unui om binecuvântat, care L-a descoperit pe Dumnezeu, I-a simţit prezenţa şi I-a urmat îndemnul prin cunoaştere profundă şi trăire înaltă.

Părintele profesor Ilie Moldovan a avut o metodă unică de teologhisire, izvorâtă din cunoaşterea prin trăire şi simţire a celor împărtăşite, propovăduite cu un discernământ duhovnicesc aparte, iar aceasta presupunea nu doar aprofundarea personală a adevărurilor sublime ale credinţei dreptmăritoare, ci experierea, însuşirea şi împroprierea lor, şi doar apoi descrierea acestora, îndemnul de a le urma, spre a descoperi aceeaşi cale fericită a vieţuirii îmbunătăţite. Toţi cei ce i-am fost ucenici am rămas marcaţi de modul în care ştia să ne vorbească despre îndumnezeire în cuvinte atât de simple şi fireşti, ceea ce ne îndemna să căutăm să ne apropiem de Dumnezeu prin cultură şi rugăciune.

Credincioşilor obişnuiţi le era real părinte, compania sa nefăcându-te niciodată să te simţi stânjenit de personalitatea lui, de cultura sa, pentru că părintele profesor avea o delicateţe aparte, o nobleţe sufletească specifică, o atenţie specială, roade ale eforturilor sale intelectuale, dublate la modul cel mai fericit de trăirile sale profunde.

Întâlnirea cu Sfinţia Sa, cursurile sau conferinţele, cuvintele scrise şi sfaturile duhovniceşti pe care ni le-a dăruit dintr-o experienţă atât de bogată şi din preaplinul unei inimi curate te făceau să te simţi un ales, un privilegiat, iar clipele petrecute în prezenţa sa, o adevărată binecuvântare, o sărbătoare a sufletului.

Totul începea şi conducea către Biserică şi Liturghie, iar calea pe care ne-o recomanda era cunoaşterea Sfintei Scripturi şi a cuvintelor de Dumnezeu inspirate ale Sfinţilor Părinţi, dintre care cei mai apropiaţi i-au fost Sfântul Maxim Mărturisitorul, de la care a împrumutat parcă acrivia aprofundării; Sfântul Ioan Gură de Aur, de la care a învăţat implicarea în contemporaneitate, în problemele şi frământările vremii, şi Sfântul Simeon Noul Teolog, mistic prin excelenţă, de la care părintele profesor a învăţat că adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu este oferită nu de explorarea pur teoretică, discursivă a credinţei, ci de simţirea şi trăirea, de experierea lui Dumnezeu. Totul avea o încadrare "liturgică", o abordare "cosmică".

Tema centrală a cercetării sale au constituit-o îmbunătăţirea omului, eliberarea sa din robia păcatelor şi a patimilor, spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi a bogatei lumi spirituale, conducând spre desăvârşire sau îndumnezeire. Iar calea recomandată era cea a frecventării Bisericii, a rugăciunii şi a Liturghiei, a Sfintelor Taine şi în mod deosebit a primirii în adâncul de taină al sufletului nostru a Mântuitorului Iisus Hristos, prin Sfânta Euharistie.

Pentru Sfinţia Sa, viaţa era o problemă de vocaţie, de descoperire şi cultivare a ei. Vocaţia omului, spre care îndemna neîncetat părintele, era desăvârşirea, calea dobândirii ei o constituie asceza şi mistica autentică. Iar omul de vocaţie prin excelenţă despre care a vorbit părintele profesor în scrierile sale şi pe care l-a întruchipat în mod deplin este preotul - slujitor al lui Dumnezeu şi al semenilor.

În vremuri de relativism şi laxism, părintele profesor, chiar şi deranjând spitele permisive şi mult prea concesive din punct de vedere moral, a crezut neabătut şi a apărat miracolul vieţii umane, darul naşterii de prunci, vocaţia creştină înaltă a Neamului nostru, rolul Bisericii strămoşeşti în renaşterea morală a acestuia.

Mai presus de toate, părintele profesor Ilie Moldovan este omul care a trăit la modul cel mai fericit apartenenţa sa la Neamul nostru românesc, la credinţa pe care o considera cea mai frumoasă şi mai înaltă, cea mai apropiată de fibrele sufletului omenesc, de Biserica pe care a slujit-o şi teologia pe care a îmbogăţit-o.

Prin mutarea sa dintre noi, Ortodoxia românească, teologia academică şi evlavia creştină au pierdut unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai lor, dintr-o galerie ale căror nume şi contribuţii sunt strict limitate, între care părintele profesor Dumitru Stăniloae, magistru mult iubit al părintelui, este, pe bună dreptate, "sfântul cărţilor" şi de care personalitatea integrală a părintelui profesor Ilie Moldovan este strict legată.

A plecat să vadă în chip real ceea ce aici a simţit în mod profund.

Durerea despărţirii are însă îndoită mângâiere: faptul că s-a dus acolo unde îi era locul, în lumea unei morale pure, absolute, însă după ce şi-a îndeplinit deplin vocaţia şi responsabilitatea, iar pe de altă parte, şi tocmai ca semn al acestei slujiri-model, faptul că ne-a lăsat un vrednic urmaş, care să îi continue lupta, în persoana unuia dintre iubiţii săi fii.