Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
În sprijinul victimelor din Clubul Colectiv
Biserica Ortodoxă Română s-a implicat activ în ajutorarea victimelor din Clubul Colectiv, în cele 12 luni care s-au scurs de la tragicul eveniment, atât prin slujbele de pomenire pentru cei 64 de decedaţi, cât şi prin ajutorul financiar oferit celor răniţi şi familiilor acestora. Câţiva dintre cei suferinzi au ajuns în diferite oraşe din Europa, printre care 11 la Bruxelles (Belgia), 1 la Birmingham (Anglia) şi 2 la Groningen (Olanda). În fiecare dintre aceste oraşe, parohiile ortodoxe româneşti s-au mobilizat prin organizarea de colecte şi multe alte acţiuni, menite să-i ajute pe cei greu încercaţi. Astfel, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Nicolae” din Bruxelles a organizat un dispozitiv de asistenţă permanentă, împreună cu ambasada şi câteva asociaţii din oraş. Totodată, a organizat o colectă, strângând suma de 19.940 de euro. Împreună cu alte parohii ortodoxe româneşti din Belgia, au strâns suma de 24.940 de euro, banii fiind împărţiţi în mod egal celor 11 răniţi. De asemenea, s-a organizat la Spitalul Militar din Bruxelles, în cadrul capelei catolice, un loc de rugăciune ortodox, unde au fost săvârşite Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu, răniţii şi însoţitorii lor fiind spovediţi şi împărtăşiţi. Până în februarie 2016 s-a asigurat zilnic o prezenţă la spital, iar apoi, de cel puțin patru ori pe săptămână, stabilindu-se o relaţie de încredere cu răniţii şi familiile lor, pentru a-i ajuta să depăşească momentele grele şi problemele de limbă în relaţia cu medicii şi personalul medical. Pe 7 noiembrie 2016 va fi organizată la Spitalul Militar o seară românească cu masă tradiţională, prin care răniţii şi familiile lor aduc mulţumiri personalului medical. La Groningen, Parohia Ortodoxă Românească s-a ocupat de cina pentru însoţitori, Parohia Arnem donând suma de 600 de euro. La Birmingham, pr. Răzvan Novacovschi s-a ocupat de singurul rănit trimis acolo, care a murit pe 9 noiembrie. Părintele împreună cu familia au fost la căpătâiul lui Tudor Golu în momentul morţii lui. Părinţii au fost primiţi apoi în casa preotului până când s-au încheiat formalităţile de repatriere a tânărului decedat.