Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Înălţarea Domnului la catedrala din Timişoara
De praznicul Înălţării Domnului, credincioşii timişoreni au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană, oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, pe întreg cuprinsul eparhiei, în cadrul Sfintei Liturghii, la toate bisericile şi mănăstirile timişene s-a făcut pomenirea eroilor şi martirilor neamului care au căzut pentru libertatea şi demnitatea poporului român şi pentru apărarea credinţei strămoşeşti. La Catedrala mitropolitană, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, ierarhul a stăruit asupra semnificaţiei praznicului Înălţării Domnului, dar şi a importanţei cinstirii eroilor şi martirilor neamului întru această zi. Preasfinţia Sa a arătat că Biserica a aşezat această zi de pomenire, întrucât, prin faptele lor de vitejie şi dăruirea lor, aceştia s-au asemănat Mântuitorului Hristos, care Şi-a dat viaţa pentru mântuirea lumii. Astfel, martirii şi eroii neamului s-au înălţat şi ei cu sufletele la cer, devenind modele de vitejie şi exemple de mărturisire a dreptei credinţe. După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa împreună cu ceilalţi slujitori s-au deplasat la monumentul ridicat în cinstea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, din faţa catedralei, unde, în prezenţa oficialităţilor şi a numeroşi localnici, a oficiat slujba de pomenire a eroilor. În finalul slujbei, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, veterani de război şi delegaţi ai organizaţiilor politice şi apolitice din Timiş au depus coroane şi jerbe de flori la Monumentul Crucificării din centrul oraşului. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare. În continuarea zilei, Preasfinţia Sa a oficiat slujba de pomenire a eroilor la Cimitirul Eroilor din Timişoara, precum şi la mai multe monumente închinate eroilor din oraş: Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, la Monumentul Eroilor români din Primul şi al Doilea Război Mondial, precum şi la Monumentele eroilor sovietici, sârbi, germani şi francezi. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, drept sărbătoare naţională a poporului român. În această zi, sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.