În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, la 25 de ani de arhierie
Pe 11 martie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a împlinit 25 de ani de arhierie.
Chemat de Dumnezeu la înalta slujire a arhieriei la vârsta de 42 de ani, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a fost hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului în ziua de 11 martie 1990, atunci fiind prăznuită Duminica Sfântului Grigorie Palama. Nu putea fi găsită o zi mai potrivită de hirotonie, pentru cel care scrisese o teză de docotorat despre isihasm și care, totodată, se străduia, să trăiască în duhul părinților filocalici din România. Soborul episcopilor slujitori a fost prezidat de către Mitropolitul de vrednică pomenire, Antonie Plămădeală, al Mitropoliei Ardealului. Conform rânduielilor Bisericii noastre, înainte de hirotonia întru arhiereu, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim fusese tuns în monahism şi hirotesit arhimandrit la data de 17 februarie 1990.
Hirotonit pentru demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul de „Făgărășanul”, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a activat la Sibiu până în anul 1994, fiind responsabil cu misiunea, cateheza şi activitatea filantropică a Arhiepiscopiei Sibiului. În paralel cu aceste activități, Înaltpreasfințitul Serafim a predat cursuri de Misiune creştină şi de Spiritualitate ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. O însărcinare specială, primită din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost aceea de a conduce activitatea Asociaţiei Misionare Ortodoxe „Oastea Domnului”, care număra la vremea respectivă circa 300.000 de membri.
Crescut într-o familie ortodoxă practicantă din apropierea Făgărașului, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a absolvit gimnaziul şi liceul în oraşul Făgăraş, după care a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu (între 1970-1974). Între 1982 şi 1985 a urmat cursurile de doctorat la Institutul „Saint Serge” din Paris, Franţa, avându-i ca profesori, printre alții, pe renumiții profesori Olivier Clément, Boris Bobrinskoy şi Konstantin Andronikoff. În anul 1985, a obţinut titlul de „doctor în teologie” cu o lucrare despre tradiţia românească a curentului isihast: „Roumanie - tradition et culture hésychastes”, tradusă astăzi atât în limba engleză, cât și în germană. După obţinerea titlului de „doctor în teologie” a fost, între anii 1986 şi1989, lector la Institutul „Saint Serge”.
La data de 16 octombrie 1993, Episcopul-vicar de atunci al Sibiului, Preasfinţitul Serafim a fost ales Arhiepiscop al Berlinului şi Mitropolit pentru românii din Europa Centrală, de către o Adunare eparhială întrunită la Aachen. Confirmat de către Sfântul Sinod la 12 ianuarie 1994, Înalpreasfințitul Părinte Serafim a fost instalat la München în data de 5 iunie 1994, când a preluat efectiv conducerea Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală şi de Nord, purtând titlul de Arhiepiscop de Berlin şi Mitropolit pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord. În ședința din 22-23 martie 1994, Sfântul Sinod stabilise jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania și Europa Centrală asupra parohiilor ortodoxe române din: Germania, Austria, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Finlanda și Danemarca. Până la alegerea și instalarea Înaltpreasfințitului Iosif ca Arhiepiscop (mai târziu Mitropolit) pentru Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală și Meridională (în 1998), în calitate de locțiitor (locum tenens), Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a purtat de grijă românilor ortodocși din 15 țări occidentale.
Sarcina lui principală a fost aceea de a aduna în jurul Bisericii Ortodoxe pe românii risipiţi în diaspora, de a întări parohiile existente şi de a organiza noi misiuni ortodoxe în ţările aflate sub jurisdicţia lui, în fruntea cărora să găsească preoţi capabili de a coordona activitatea din străinătate. Toate aceste activităţi au pornit de la o bază financiară mai mult decât precară.
La instalarea Înaltpreasfinției Sale existau doar nouă parohii în Germania, două în Austria şi trei în ţările nordice. Drumul organizării administrative a noii Mitropolii a fost destul de anevoios.
Găzduit la început (până în anul 1999) de către Institutul Oriental al Episcopiei romano-catolice din Regensburg, Înaltpreasfinția Sa se va muta din anul 2000 la Nürnberg, unde, cu foarte multe eforturi și sacrificii, a fost achiziționată o biserică evanghelică, împreună cu clădirile aferente. Biserica a fost reconstruită și amenajată, fiind apoi pictată, devenind Catedrală mitropolitană din anul 2001, iar clădirile aferente sediul Mitropoliei. Biserica mitropolitană a fost sfințită de către Patriarhul Teoctist Arăpaşu în anul 2006, însoțit de mai mulți ierarhi, între care și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei. Tot la Nürnberg funcționează o mănăstire închinată Sfinților Brâncoveni și un centru de pictură. La München a fost stabilit din 2003 sediul unui episcop-vicar, în persoana Preasfinţitului Părinte Sofian Brașoveanul.
Mitropolitul Serafim a fost activ pe diverse planuri. Întreaga viață duhovnicească a parohiilor din jurisdicția mitropoliei a fost reorganizată, astăzi mitropolia fiind compusă din Arhiepiscopia Ortodoxă pentru Germania, Austria și Luxemburg și Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa de Nord, condusă de la înființare de către Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi.
Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinției Sale, Arhiepiscopia cuprinde în prezent un număr de peste 72 parohii, filii şi mănăstiri, din care 59 în Germania, 12 în Austria şi una în Luxemburg.
Una dintre dorințele mereu exprimate de către IPS Părinte Mitropolit Serafim, a fost aceea de a construi sau achiziționa locașuri proprii de rugăciune. Acest lucru este deosebit de important pentru menținerea identității românilor ortodocşi din cele trei țări ale Arhiepiscopiei și din diaspora, în general. Astfel, prin curajul, jertfa și insistențele Înaltpreasfinției Sale, dar și datorită vredniciei unor preoți, sprijiniți de către comunitățile lor, Arhiepiscopia deține în prezent 8 biserici proprii între care amintim aici, pe lângă Catedrala mitropolitană de la Nürnberg, pe cele de la: Stuttgart, Mannheim, Offenbach, Salzburg şi Viena. Alte biserici de pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei se află încă în faza de construcție, așa cum este cazul la Berlin.
În cei peste 20 de ani de activitate, Mitropolia de la Nürnberg, care funcționează în Germania ca Arhiepiscopie, a fost recunocută de către autoritățile germane drept „Corporație de drept public” în patru land-uri (Bavaria, Baden-Würtenberg, Saarbrücken, Hessen şi Saarland). Altfel spus, prin recunoașterea acestui statut, Arhiepiscopia este pe picior de egalitate cu Biserica Catolică și Biserica Evanghelică din Germania.
Unul dintre cunoscătorii occidentali ai ortodoxiei, Jürgen Henkel, îl consideră pe Mitropolitul Serafim drept unul dintre ierarhii care arată o deosebit de mare deschidere spre ecumenism. Mitropolitul Serafim a participat la zeci, poate sute de conferințe, prezentând occidentalilor Ortodoxia, în special, bogăția ei spirituală, de care lumea secularizată de astăzi are atâta nevoie. Mitropolia de la Nürnberg este activă la nivel ecumenic pe plan local, regional și central. Înaltpreasfințitul Serafim este membru al Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania, având o relație foarte bună cu reprezentanții celorlalte jurisdicții ortodoxe din Germania.
Pentru a intensifica activitatea pastoral-misionară din cadrul Arhiepiscopiei, la propunerea Înaltpreasfințitului Serafim, au fost înființate mai multe departamente și protopopiate, în cei peste 20 de ani de existență. Pentru informarea și creșterea duhovnicească a preoților și credincioșilor, Mitropolia editează două publicaţii: „Deisis” și „Scrisoare duhovnicească”. „Deisis” este o revistă de spiritualitate şi cultură, ce conţine articole în limbile română şi germană. Informaţiile spirituale şi ştirile din mitropolie sunt publicate lunar în „Scrisoarea duhovnicească”.
La îndemnul Înaltpreasfinției Sale, multe dintre parohiile Arhiepiscopiei și Mitropoliei editează astăzi buletine parohiale şi broşuri referitoare la diferite teme teologice şi de cultură românească.
Între multele activități caritative pe care Arhiepiscopia noastră le desfășoară sub directa îndrumare a Înaltpreasfinției Sale, merită amintită aici demararea proiectului „Burse pentru copii săraci din Moldova”, prin care beneficiază de ajutor aproape 300 de copii din nord-estul României, care trăiesc la limita sărăciei.
Conștienți fiind că 25 de ani de activitate arhierească sunt foarte greu de cuprins în câteva pagini, ne plecăm cu dragoste, respect și admirație înaintea Înaltpreasfinției Sale, rugându-L pe Hristos, Arhiereul cel Veșnic, să-l binecuvânteze pe ierarhul nostru cu multă sănătate, bucurie și spor!
Acum, la ceas aniversar, Centrul eparhial de la Nürnberg, Preasfinţitul Episcop-vicar Părinte Sofian Brașoveanul, preoții, călugării și credincioșii din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului, urează Înaltpreasfinţiei Sale calde urări de sănătate, ani binecuvântaţi şi mult ajutor de la Dumnezeu pe mai departe în slujirea aproapelui şi a Bisericii noastre din diasporă.
Întru mulți și fericiți ani!
Pr. Alexandru Nan, protoiereu de München