Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Inaugurarea noului pavilion al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de oficialități civile și militare, a participat vineri, 19 decembrie, la inaugurarea noului pavilion al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), depus și câștigat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, în valoare de 246,65 milioane de lei.
Părintele Mitropolit Andrei, alături de un sobor de clerici, a săvârşit slujba Sfeștaniei și a binecuvântat clădirea noului pavilion, a cărei piatră de temelie a fost pusă de Înaltpreasfinția Sa la data de 23 martie 2023. Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, vorbindu-le despre faptele milei trupești, una dintre acestea fiind ajutorarea celor bolnavi, şi i-a felicitat pe toți cei care pun în practică faptele milei creștine și s-au implicat activ în realizarea acestui proiect, explicând că astfel de fapte vor fi răsplătite de Domnul Hristos.
În continuare au luat cuvântul reprezentanţii autorităţilor şi instituţiilor judeţene şi locale, alături de reprezentanții Guvernului și ai instituțiilor centrale.



.jpg)
