La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Încă o biserică pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva
Biserica „Sfânta Parascheva“ din Piatra Neamţ a fost sfinţită ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. „La 8:30 a început slujba de sfinţire, iar în jurul orei 10:00, a început Sfânta Liturghie. În ciuda vremii nefavorabile, au fost cu mult peste 1.000 de persoane, unii veniţi din Canada sau din Italia, să se bucure în urma celor 18 ani de eforturi, de muncă. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de IPS Teofan care a vorbit despre posibilitatea fiecăruia de a ne ridica la cer prin viaţa noastră, prin faptele noastre“, a declarat părintele Dragoş Munteanu, preot slujitor la această biserică.
Biserica „Sfânta Parascheva“ este construită pe trei nivele: subsol, demisol şi spaţiul propriu-zis, care a fost sfinţit ieri. Lucrările au început în anul 1991 şi s-au finalizat în anul 1997. Pictura a fost realizată de Marcel Codrescu din Bucureşti, iar catapeteasma a fost executată (sculptură şi pictură) între anii 1999-2000. Biserica a fost ridicată în stil moldovenesc, cu ajutorul credincioşilor din parohie. Menţionăm faptul că sâmbătă, 4 octombrie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit şi biserica parohiei Tazlău, din Protopopiatul Roznov. De asemenea, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din satul Stroieşti, Protopopiatul Paşcani, a fost resfinţită, tot pe 4 octombrie, de PS Calinic Botoşăneanul. (C. Ciofu)