În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Începe curăţenia de primăvară în Capitală
▲ Primarul general, Sorin Oprescu, a dat o dispoziţie ca, în perioada 15 martie-15 aprilie, să se organizeze acţiuni edilitar-gospodăreşti pentru înfrumuseţarea oraşului ▲ Potrivit acestei dispoziţii, la campania generală de curăţenie sunt solicitaţi să participe primăriile de sector, direcţiile subordonate municipalităţii, agenţii economici şi, nu în ultimul rând, locuitorii Capitalei ▲ „Haideţi să începem curăţenia oraşului din propria curte, din faţa blocului. Bucureştiul poate deveni un oraş în care să trăieşti, nu doar să locuieşti“, a fost îndemnul primarului general ▲
Primăria Capitalei intenţionează ca, în această primăvară, să demareze un amplu program de măsuri şi acţiuni menite să facă oraşul „mai verde şi mai curat“. În acest sens, primarul general, Sorin Oprescu, a chemat alături de municipalitate toţi bucureştenii, instituţiile subordonate şi agenţii economici, pentru a contribui la înfrumuseţarea Capitalei. „Haideţi să începem curăţenia oraşului din propria curte, din faţa blocului. Bucureştiul poate deveni un oraş mai curat şi mai puţin poluat, un oraş în care să trăieşti, nu doar să locuieşti. Le mulţumesc primarilor de sector care mi s-au alăturat în acest proiect şi vă aştept la marea curăţenie“, a declarat edilul-şef al Capitalei. La finele săptămânii trecute, edilul general a dat o dispoziţie ca, în perioada 15 martie-15 aprilie, să se organizeze acţiuni edilitar-gospodăreşti pentru înfrumuseţarea oraşului. Potrivit acestei dispoziţii, primăriile de sector se vor ocupa de refacerea spaţiilor verzi (din parcuri, de pe aliniamentele stradale sau cele aferente unităţilor şcolare) şi a locurilor de joacă existente, se vor efectua lucrări de toaletare a copacilor, replantări, refacere de gazon, se va tunde gardul viu şi vor fi refăcute zonele florale. De asemenea, operatorii de salubritate vor fi obligaţi să acţioneze pentru refacerea şi înlocuirea dotărilor specifice stradale deteriorate: coşuri de deşeuri, containere. Totodată, se vor desfăşura programe pentru evacuarea deşeurilor voluminoase, cât şi a deşeurilor electronice şi electrocasnice de la populaţie, se va acţiona pentru spălarea străzilor, a parcărilor, curăţarea trotuarelor şi a semnelor de circulaţie. Agenţii economici trebuie să-şi facă curat în perimetrul propriu În baza dispoziţiei primarului general, agenţii economici sunt obligaţi să se ocupe de refacerea, zugrăvirea şi întreţinerea faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate sau în administrare, de spălarea şi curăţarea geamurilor, cât şi de montarea şi refacerea panourilor de identificare. Tot în sarcina lor revine salubrizarea spaţiilor de depozitare a deşeurilor, a curţilor interioare, a terenurilor pe care le deţin şi a căilor de acces, dar şi curăţarea spaţiilor de parcare şi spălarea trotuarelor aferente imobilelor pe care le deţin. Totodată, potrivit dispoziţiei Primăriei, asociaţiile de proprietari şi persoanele fizice trebuie să se preocupe de salubrizarea şi reamenajarea spaţiilor verzi aferente imobilelor în care locuiesc, a trotuarelor, a curţilor interioare, a spaţiilor de depozitare a deşeurilor, a terenurilor pe care le deţin şi a căilor de acces. Curăţenie generală în parcuri şi în mijloace de transport În ceea ce priveşte direcţiile subordonate Primăriei, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement trebuie să reamenajeze spaţiile verzi din parcurile pe care le administrează şi grădinile publice, prin lucrări de replantare şi de toaletare a copacilor, refacerea gazonului şi a zonelor florale. ALPAB se va ocupa de tot ceea ce înseamnă salubrizare în parcuri, de înlocuirea mobilierului deteriorat, de refacerea şi întreţinerea infrastructurii din parcuri (fântâni arteziene, cişmele, poduri, talazuri de lacuri, chioşcuri de promenadă). Regia Autonomă de Transport Bucureşti are în sarcină, conform dispoziţiei, îndepărtarea ma-terialelor publicitare deteriorate sau amplasate ilegal, curăţarea staţiilor RATB şi a mijloacelor de transport în comun, precum şi asigurarea salubrizării capetelor de linii. Romtelecom a fost anunţat să repare sau să înlocuiască cabinele telefonice defecte, să se ocupe de curăţarea şi îndepărtarea materialelor publicitare de pe cabinele telefonice şi de pe stâlpii de telefonie. Apele Române trebuie să îndepărteze deşeurile aflate pe luciul apei, să refacă gardurile de protecţie şi să salubrizeze malurile râurilor. Metrorex are în sarcină repararea şi refacerea gurilor de metrou degradate, asigurarea salubrizării staţiilor de metrou, dar şi îndepărtarea comercianţilor ambulanţi.