În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Începutul sărbătorii Sfântului Ierarh Spiridon la Catedrala sa din Capitală
Biserica „Sfântul Spiridon”- Nou, Paraclis Patriarhal, declarată Catedrală Mitropolitană în 2012 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, îşi sărbătoreşte în aceste zile sfântul ocrotitor.
În această seară, credincioşii şi pelerinii care i-au trecut pragul s-au rugat în cadrul slujbei Privegherii, la care a slujit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Credincioşi şi pelerini iubitori de sfinţi au participat în seara zilei de 11 decembrie la manifestările liturgice organizate la monumentala biserică închinată Sfântului Ierarh Spiridon din centrul Capitalei, luând binecuvântare prin închinare la cinstitele sale moaşte şi participare la ceremonialul liturgic tradiţional.
La ceasul Vecerniei, un sobor de clerici format din părintele Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal, preot coordonator al sfântului lăcaş, părinţii consilieri patriarhali Liviu Nechita, Costin Spiridon şi Ştefan Ababei, părintele Florin Marica, director al Proiectelor „Alege Şcoala!” ale Patriarhiei Române, dimpreună cu alţi preoţi şi diaconi, au purtat racla în care sunt aşezate părticele din cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon, aşezând-o spre închinare în baldachinul din curtea bisericii.
În continuare, în sfântul lăcaş, soborul de slujitori au săvârşit cu fast liturgic slujba Vecerniei unită cu Litia după rânduiala îndătinată la hramul marilor lăcaşuri de rugăciune. La slujba Litiei, soborului de slujitori li s-au adăugat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, şi părintele Dumitru Ştefănescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
După slujba de binecuvântare a prinoaselor de pâine, grâu, vin şi untdelemn, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat viaţa plină de virtuţi a sfântului pomenit, precum şi lupta sa pentru apărarea dreptei credinţe în timpul slujirii arhiereşti, mai ales în timpul Primul Sinod Ecumenic, prezentând şi minuni pe care sfântul le-a săvârşit în timpul vieţii sau după trecerea la viaţa veşnică, prin cinstitele sale moaşte. Totodată, ierarhul a arătat că şi Catedrala din Bucureşti închinată sfântului a fost zidită ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru salvarea oraşului de epidemia de ciumă: „Această biserică a fost închinată Sfântului Spiridon şi Sfântului Visarion al Niceei pentru că ea a fost construită ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea capitalei de ciumă, cei doi sfinţi fiind socotiţi ocrotitori ai creştinilor, de holeră, de ciumă şi de alte epidemii”.
Ceremonialul liturgic a continuat cu săvârşirea slujbei Utreniei.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârşită, de asemenea, de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, înconjurat de un sobor de clerici, iar credincioşii se vor putea închina pe toată durata zilei la sfintele moaşte, care vor fi aşezate în baldachinul de la intrarea în curtea Catedralei.