La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Inculpaţii din „dosarul permiselor“ rămân în arest
▲ Magistraţii au aprobat cererea procurorilor de prelungire a mandatelor de arestare atât pentru cei 17 lucrători ai Serviciului Permise Argeş, cât şi pentru doi agenţi de poliţie şi un director al unei şcoli de şoferi, arestaţi în data de 21 iunie ▲ Potrivit anchetatorilor, membrii grupării de la Argeş au pretins şi au primit de la fiecare candidat sume cuprinse între 700 şi 4.500 de euro, pentru a facilita eliberarea permiselor de conducere, chiar şi fără susţinerea examenelor ▲
Curtea de Apel Bucureşti a decis prelungirea mandatelor de arestare preventivă pentru cei 20 de lucrători de la Serviciul Permise Argeş, acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de infracţiuni legate de facilitarea acordării de permise auto. Instanţa a discutat, joi, cererea procurorilor de prelungire a mandatelor atât pentru cei 17 lucrători, pentru care magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au acordat, pe 15 iunie, mandate de arestare preventivă, cât şi pentru cei doi agenţi de poliţie şi un director al unei şcoli de şoferi din Argeş, arestaţi printr-o hotărâre a CAB din data de 21 iunie. Magistraţii au decis prelungirea cu 29 de zile a mandatelor celor 17 inculpaţi şi cu 30 de zile a celor trei arestaţi ulterior. Obţinerea frauduloasă a unui permis costa între 700 şi 1.400 de euro Luna trecută, Direcţia Generală Anticorupţie, din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a demarat o amplă anchetă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeş, în urma căreia mai mulţi angajaţi ai acestor structuri sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie. Un număr de 17 inculpaţi sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie pentru faptul că s-au constituit într-o reţea ce facilita eliberarea permiselor de conducere unor persoane care nu ar fi susţinut examenul auto. Potrivit anchetatorilor, membrii grupului au pretins şi au primit de la fiecare candidat sume cuprinse între 700 şi 4.500 de euro. Cei 17 lucrători de la Serviciul Permise Argeş, printre care şi şeful acestui serviciu, au fost arestaţi preventiv. Aceeaşi soartă au avut-o şi doi agenţi de poliţie şi un director al unei şcoli de şoferi, implicaţi în dosarul permiselor auto din Argeş.