Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Îndemn la cinstirea Sfintei Cruci la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Numeroși credincioși s-au aflat duminică, 14 septembrie, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” pentru a primi în duh de rugăciune binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul special amenajat în incinta ansamblului monastic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale și ai mănăstirii îndrumate duhovnicește de arhim. Serafim Grigoraș.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost oferite de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.
În momentul împărtășirii clericilor, arhim. Serafim Grigoraș, starețul așezământului monahal, a citit cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic din lucrarea „Duminicile - Peceți ale Învierii”, apărută la Editura Doxologia cu ceva ani în urmă. Structurată pe trei paliere - istoric, teologic și spiritual -, predica despre Crucea Domnului, icoană a Răstignirii și a Învierii, plină de putere și de har, poate fi lecturată pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La final, credincioșii prezenți s-au bucurat de citirea de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a rugăciunilor de dezlegare și pentru sănătate și de binecuvântarea prin stropire cu apă sfințită, îndreptându-se spre casele lor, cu sufletul întărit de certitudinea puterii nemărginite a Sfintei și de viață dătătoarei Cruci și de ajutorul extraordinar resimțit de toți cei care se însemnează cu aceasta.



.jpg)
