Îngerul morţii

Deodată suntem altfel. Nu e un lucru atât de banal; nu e îngăduit oricui să treacă limite la care alţii nici nu visează. Ne purtăm omenitatea la limita comfortabilului, al bunei-cuviinţe, a decentului, al moralei cuminţi şi, câteodată, ajungem să fim chiar fericiţi; de multe ori poate fi o fericire periculoasă pentru că şi fericirea ascunde acele nisipuri mişcătoare din care, odată intraţi, nu mai putem ieşi; şi fericirea devine chin prin suprasaturaţie; îţi trebuie substanţă să rezişti şi la fericire.

Dar se întâmplă unora, precum Dostoievski, să fie vizitaţi de îngerul morţii, un înger mai luminat decât alţii, să nu vă fie de mirare, care să-i descopere realităţi uluitoare, nu neapărat neomeneşti, dar care să-l introducă într-o lume, câteodată bâjbâită chiar şi de cel ce a pătruns cel mai adânc în sufletul omenesc. Spune Lev Şestov că Dostoievski a primit de la acest înger o a doua pereche de ochi, ochi ce i-au permis să vadă o altă realitate, poate adevărata realitate. Nu cred că e singurul; cred că şi alţii au fost vizitaţi de înger şi aproape sigur unii ce-i găsim prin Pateric, dar şi oameni a căror existenţă n-a fost îndosariată. Cum altfel să spună unii sfinţi cu atâta siguranţă: "aşază-te la sfârşitul vieţii şi nu vei greşi niciodată"?

Dar nu totdeauna lucrurile stau aşa, nu totdeauna situaţiile sunt atât de fericite. De multe ori se ajunge în fundături în care aproape e cu neputinţă de ieşit fără să-ţi răneşti fiinţa. Cu ajutorul acestui înger a plămădit Dostoievski atâtea personaje ce ne conduc în cele mai tainice cotloane ale firii umane.

Revelaţiile nu au drept scop să facă viaţa omului mai uşoară şi să transforme pietrele în pâini. Revelaţiile ne pregătesc pentru o nouă lume şi o nouă lume nu se naşte din comoditate şi lâncezeală. Spune Apocalipsa că Dumnezeu nu ne vrea căldicei; ori reci ori fierbinţi. A trăi la extreme, asta ne vesteşte îngerul morţii. Nu e lucru uşor, ba, din contră, e periculos, e riscant, ca orice asumare a libertăţii. Gândiţi-vă la Adam şi Eva şi dacă nu le înţelegeţi gestul înseamnă că îngerul n-a trecut pe la dumneavoastră. Tot plângem de mii de ani păcatul de la început fără să-l fi înţeles măcar, deşi poate că fiecare dintre noi l-am fi făcut. Şi Dumnezeu cred că l-a înţeles; de asta S-a şi întrupat. Şi mai gândiţi-vă că păcatul, mai degrabă decât virtutea, l-a unit pe om cu Dumnezeu. Nu e vorba de o îndreptăţire a păcatului, a fărădelegii, dar e vorba de o înţelegere a lui şi nu prin lamentaţii fără sfârşit şi prin scânceli sterpe se va rezolva starea noastră.

Cel căruia îngerul morţii i-a dăruit harul său misterios acela nu mai posedă acea siguranţă ce ne însoţeşte judecăţile de rând. Frumuseţea omului nu stă în morală, în cuminţenie, ci în îndrăzneală, în avânt şi cunoaştere. Omul fără gestul său prim n-ar fi fost nimic; prin acel act şi-a câştigat dragostea lui Dumnezeu. Prin fapta sa l-a făcut pe Dumnezeu să coboare la el.

Îngerul morţii se preumbla şi prin grădina începuturilor şi el a fost cel ce l-a ispitit pe om. Amintiţi-vă supralogica: "veţi mânca şi veţi muri", contrar gândirii comune că mâncăm ca să trăim şi fără să mai luăm în calcul şi micimea că trăim ca să mâncăm.

Despre cât de mult a fost atras omul de moarte o să mai vorbim cu siguranţă. Dar un lucru trebuie spus, acela că Dumnezeu i-a dăruit omului viaţa, însă, el şi-a câştigat moartea. Şi, mai mult, l-a făcut şi pe Dumnezeu să moară. Numai aşa s-au putut întâlni, fericit. Numai aşa a fost posibilă învierea.