Maica Siluana Vlad a fost înmormântată la Mănăstirea Frumoasa

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfin­țitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, au săvârșit sâmbătă, 12 iunie 2021, la Mănăstirea Frumoasa din Iași, slujba Înmormântării schimo­nahiei Siluana Vlad. Rânduiala înhumării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată în biserica aşezământului monahal.

Mulți ieșeni apropiaţi Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul”, dar și credincioși veniți din alte colțuri ale țării, au ţinut să participe la slujba de înmormântare, zăbovind pentru câteva clipe și rugându-se pentru sufletul celei care, în toți acești ani, i-a îndrumat prin rugăciune și prin cuvânt. Schimonahia Siluana Vlad s-a mutat la viaţa veșnică marți, 8 iunie, la câteva zile după ce împlinise 77 de ani.

La finalul slujbei, Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de mângâiere pentru cei de față, preoți, monahi, monahii sau simpli credincioși care au prețuit-o pe maica Siluana, subliniind mila și dragostea sa fără de margini pentru cei aflați în suferință: „Iubirea măicuței Siluana față de Dumnezeu s-a arătat limpede și dureros deopotrivă în raport cu suferinzii anilor ’90. Dobândise o sensibilitate sfâșietoare pentru orice durere străină, o sensibilitate mai mare decât durerea proprie, după cuvântul părintelui Dumitru Stăniloae, pe care măicuța-l cunoscuse îndeaproape. Copiii străzii au devenit inima ei. Îi căuta prin canalele Bucu­reștilor. Îi spăla, îi hrănea și, îndeosebi, îi îmbră­țișa cu o dragoste de care numai ea era în stare. Profesoara de filosofie din tinerețe devine sora Eugenia, care căuta să ofere celorlalți ceea ce-i lipsise ei în copilărie. Dedicarea ei era totală, scandaloasă pentru unii, smintitoare pentru alții, dar salvatoare pentru mulți. În timp, a început să înțeleagă că în lume este o suferință tot atât de mare sau, poate, și mai mare decât a copiilor din canale. Deznădejdea, tristețea, lipsa de bucurie adevărată, plictiseala ucigătoare de suflet măcinau multe minți și inimi, dincolo de înfățișarea exterioară obișnuită. Se dedică Editurii Christiana, este chemată de tineri să le vorbească, se îndreaptă către familii în prag de despărțire, întoarce la credință pe mulți din cei fără de Dumnezeu”.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit apoi despre modul deosebit în care maica Siluana a reușit să adune o frumoasă obște monahală, căreia i-a insuflat de la început premisele duhovnicești ale luptei pentru autenticitate în viața creștină: „Dorin­ța continuă a maicii Siluana, pe care se străduia s-o înrădăcineze în viața ei și în cea a surorilor de mănăstire și a celor cu care venea în contact, era lupta de a nu cădea în rutina cea ucigătoare de suflet. Era cuprinsă de o râvnă aprigă de a nu fi prinsă în molima formalismului, care îndepărtează viul adevărat din viața omului. Superficialitatea, viclenia, vanitatea care-l îndepărtează cel mai mult pe om de Duhul cel Sfânt erau stări sufle­tești împotriva cărora se așeza cu întreaga-i ființă […]. Măicuțele mănăstirii au fost mângâierea sufletului său. Le-a iubit cu intensitate maximă, le-a mustrat cum numai ea îndrăznea s-o facă, le-a format după chipul ei și le-a lăsat moștenire dorința ei de a fi adevărate, fără artificii împovărătoare de suflet, de a dobândi duh de pocăință și a iubi pe Dumnezeu și pe oameni așa cum a încercat ea să facă […]. Acum, la plecarea maicii Siluana dintre noi, cei rămași în valea plângerii înălțăm rugăciune către Dumnezeu pentru dânsa. Odihnească-se în pacea cerului sufletul ei cel mult împovărat de durerea lumii. Pe mulți i-a odihnit, acum să se odihnească ea în liniștea Împărăției Preasfintei Treimi”.
La finalul slujbei, trupul maicii a fost așezat, spre veșnică odihnă, în cimitirul mănăstirii.

Maica Siluana s-a născut în anul 1944. A studiat Filosofia la Universitatea din București. După absolvi­rea facultății, a predat filosofia, ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţi­lor Creştini Orto­docşi Români (ASCOR) din Galaţi. A intrat ca soră la Mănăstirea Buciumeni, în Eparhia Dunării de Jos, apoi a mers la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat misiunea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.

În 2001 a primit tunderea în monahism, mutându-se la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu bine­cuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, care funcţionează și astăzi la Iaşi. Odată cu mutarea la Iași, în anul 2008, a înființat Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul”.