Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Înscrieri la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti
Absolvenţii de seminare teologice şi de liceu care vor să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti se pot înscrie la concursul de admitere până sâmbătă, 17 iulie.
Anul acesta au fost scoase la concurs 150 de locuri, finanţate de la buget, pentru candidaţii la specializarea Teologie pastorală şi 50 de locuri la specializările Teologie didactică, Teologie-Asistenţă socială şi Teologie-Artă sacră. În afară de acestea, mai sunt 175 de locuri cu taxă şi 125 de locuri cu taxă pentru licenţiaţi. Cei care optează pentru specializarea Teologie pastorală vor susţine un test tip grilă la disciplina Teologie dogmatică joi, 22 iulie. Nota finală va fi calculată însumând 50% din nota testului, 40% media anilor de studiu din liceu şi 10% din media de BAC. Pentru specializările Teologie didactică şi Teologie socială nu se va susţine un test, ci va avea loc un concurs de dosare. Calcularea notei finale se va face adunând 80% din media anilor de studii din liceu şi 20% din media de BAC. Pentru specializarea Artă sacră, se va susţine probă eliminatorie la desen, iar calcularea notei finale se va face însumând 80% din media anilor de studii din liceu  20% din media de BAC. "Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti este o facultate de tradiţie, care dispune de o bază materială solidă. Mă gândesc, în primul rând, la biblioteca noastră, care are zeci de mii de volume şi poate oferi studenţilor noştri literatură teologică de ultimă oră. Anul trecut am beneficiat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de o donaţie de carte impresionantă, constând în enciclopedii şi dicţionare de teologie, ceea ce asigură informaţia la zi a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor noştri. În cadrul facultăţii activează cadre didactice foarte bine pregătite, cu o bogată experienţă şi cu studii în străinătate", ne-a declarat părintele profesor dr. Ştefan Buchiu, decanul facultăţii. Ofertă educaţională bogată Începând din toamna aceasta, în cadrul facultăţii vor fi organizate opt masterate, oferind studenţilor posibilitatea să se orienteze mai uşor încă din timpul studiilor de licenţă către o anumită specializare. Prin relaţiile cu celelalte facutăţi de teologie, studenţii de la toate specializările pot primi burse de studiu în străinătate. "Centrul de studii interdisciplinare care va înfiinţat în facultatea noastră constituie un alt avantaj, deoarece se va forma un colectiv care va organiza cercetări şi manifestări ştiinţifice, iar tot ceea ce se va realiza în acest centru va fi un beneficiu pentru studenţii noştri. Cei care doresc au posibilitatea să se înscrie în Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi care desfăşoară o activitate educativ-culturală foarte bogată, care-i stimulează pe studenţi în activitatea de cercetare. Tot în cadrul facultăţii funţionează şi centrul "Biserică, Drept, Religie", care are preocupări în domeniul sociologiei religiilor şi oferă studenţilor materiale prin care îi ancorează mai bine în societatea românească contemporană, îi face să înţeleagă modul în care este privită religia, modul în care oamenii religiei trebuie să întreţină dialogul cu oamenii de cultură şi de ştiinţă, modul în care ei, ca viitori preoţi, trebuie să se pregătească pentru slujirea în societate", ne-a mai spus părintele decan.