Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnire catehetică în Parohia Predeşti
În Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea doljeană Predeşti s-a desfăşurat sâmbătă, 19 februarie, o lecţie catehetică pe tema "Familia creştină şi perspectivele ei într-o lume secularizată". Întâlnirea a fost mediată de părintele paroh Tuiu Stancu.
Întâlnirea a început, după obişnuinţă, cu o rugăciune, după care părintele paroh a prezentat celor prezenţi câteva aspecte fundamentale privind familia, din perspectivă creştină. Câţiva dintre tinerii participanţi au dat citire unor texte scripturistice relevante, privind tema abordată: Facerea (1, 27-28) şi Evanghelia de la Ioan (2, 1-11), ilustrând Nunta din Cana Galileii, după care au explicat alături de preotul îndrumător semnificaţia acestora. De asemenea, a fost analizată şi semnificaţia obiectelor de cult necesare săvârşirii Tainei Sfintei Cununii: Sfânta Evanghelie, cununiile şi Sfânta Cruce. La eveniment a participat şi părintele Marius Preda de la Parohia Rasnic, judeţul Dolj. Să cinstim Sfânta Cununie! La finalul întâlnirii, părintele Tuiu i-a îndemnat pe tinerii prezenţi, elevi şi studenţi, să preţuiască permanent această mare taină a Bisericii şi să-i acorde importanţa cuvenită: "Anul acesta a fost decretat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca fiind Anul omagial al Tainei Sfintei Cununii şi a Sfântului Botez. Această hotărâre s-a luat tocmai pentru faptul că noi, creştinii, trăim într-o societate secularizată şi avem nevoie de o reîmprospătare a noţiunii de familie în viaţa noastră. Mulţi dintre noi am uitat adevăratul ei sens. Există oameni care trăiesc iluzia unei familii, dar, de fapt, s-au separat de marea familie a Bisericii, de Trupul Lui Hristos. Prin urmare, aceste două elemente, Familia şi Biserica, reprezintă cele două realităţi ale vieţii noastre. Trebuie să fim în permanenţă lucrători ai poruncilor dumnezeieşti pe care le auzim de fiecare dată la Sfânta Liturghie. Într-o atmosferă de har şi pace pe care o trăim aici, în Biserică, familia constituie un lucru esenţial. Fără ea ne-am simţi mai goi, am avea convingerea că nu aparţinem unei comunităţi. De aceea a lăsat Dumnezeu familia, pentru ca omul să se poată obişnui cu starea de comuniune. Suntem datori să ducem mai departe aceste nestemate ale teologiei şi trăirii noastre creştine pentru chemarea pe care Dumnezeu ne-a adresat-o. Aşadar, trebuie să cinstim cu toată fiinţa noastră această Sfântă Taină care ne aduce în comuniune pentru veşnicie", concluzionează părintele paroh al bisericii din Predeşti. În urma vizionării unei prezentări Power Point la Oficiul Parohial, vizând tema pusă în discuţie, s-a stabilit următoarea întâlnire duminică, 27 februarie.