În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Întâlnire consultativă privind cateheza parohială în Arhiepiscopia Bucureștilor
La Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București s-a desfășurat marți, 12 martie, o întâlnire consultativă privind cateheza parohială cu responsabilii din fiecare protoierie a Arhiepiscopiei Bucureștilor. A fost prezentată situația catehezei la nivel eparhial, iar la final s-a desfășurat un atelier și au avut loc discuții pe baza subiectului.
Întâlnirea a debutat cu un cuvânt de bun-venit din partea arhid. lect. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În continuare, diac. Mihai-Iulian Grobnicu, inspector eparhial la același sector, a vorbit despre cateheza parohială prezentând analiza anuală și perspectivele acesteia, punând în lumină apoi deciziile referitoare la actul catehetic în temeiurile sinodale din ultimul an și calendarul catehetic pe 2024.
„În cadrul întâlnirii am încercat să facem o diagnoză a situației actuale a catehezei parohiale. La începutul fiecărui an încercăm să ne reunim pentru a vedea ceea ce s-a făcut concret în anul precedent în fiecare parohie. Suntem conștienți cât de important este actul catehetic în viața unei parohii, care își arată dinamica ei prin participarea credincioșilor și mai ales a tinerilor la astfel de evenimente. De asemenea, am încercat să vedem care sunt noutățile pe care fiecare responsabil de cateheză ni le-a împărtășit din protoieria de care aparține și să facem o proiecție pentru termen mediu și lung, să vedem care sunt soluțiile pentru a dinamiza această activitate și cum reușim să avem o constanță a acestor activități catehetice. Știm că aici este adevărata problemă cu care ne confruntăm. De multe ori există inițiativă și intenții bune din partea slujitorilor și interes din partea credincioșilor, dar este o dificultate în a păstra această constanță a activităților catehetice. De aceea, legată de viața sacramentală, activitatea catehetică trebuie să-și păstreze locul ei bine stabilit în viața unei parohii. Totodată, s-au transmis câteva informații cu privire la hotărârile luate în cea de-a 16-a ediție a Congresului național catehetic «Hristos împărtășit copiilor», am realizat și o agendă catehetică eparhială pentru anul în curs și ne-am împărtășit din experiența fiecăruia”, ne-a declarat arhid. lect. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial.
La final s-a discutat despre rostul catehezei în contextul actual; rolul responsabilului de cateheză în protoierie și colaborarea catehetului cu profesorul de religie. Întâlnirea s-a încheiat cu un atelier catehetic și alte discuții pe marginea temei abordate.