Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnirea culturală „România în lume“, la Suceava
La Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava a avut loc, în urmă cu două zile, o întâlnire culturală intitulată "România în lume". Manifestarea, aflată la prima ediţie, a fost coordonată de pr. Ioan Viorel Vârlan, paroh la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Suceava şi preşedintele Fundaţiei "In Memoriam" din Suceava.
Fundaţia "In Memoriam" din Suceava, în colaborare cu parohia "Naşterea Maicii Domnului" din Suceava, Asociaţia Ambasadorilor şi Diplomaţilor de carieră din România şi Asociaţia Română de Politică Externă, a organizat miercuri, 7 decembrie, întâlnirea culturală "România în lume". Evenimentul a avut loc la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava. Reprezentanţii asociaţiilor prezente au susţinut prelegeri cu privire la realitatea României în lume la ora actuală, despre tratatele care s-au semnat şi au vizat ţara noastră, despre problemele care sunt puse în faţa României, în plan diplomatic în cadrul Uniunii Europene, în cadrul NATO şi în relaţiile cu ţările vecine. "A fost o discuţie interactivă între profesorii, studenţii şi personalităţile invitate la această întâlnire. S-au dezbătut probleme foarte importante legate de politica externă a României, pe care ar trebui să le abordeze tinerii în perspectiva istoriei actuale. S-a vorbit despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă tinerii faţă de provocările din zilele noastre", a relatat pr. Ioan Viorel Vârlan. Cu acest prilej, diplomaţii şi ambasadorii de carieră au discutat despre volumele: "Quo vadis România?", "Pagini din istoria diplomaţiei române" şi "În misiune la Paris". "Printre invitaţi s-au numărat prof. univ. dr. Aurel Preda, ambasador şi preşedintele Asociaţiei Române de Politică Externă, Valeriu Tudor, ambasador, Gheorghe Baloi, secretar general în cadrul Asociaţiei Române de Politică Externă şi expert în relaţii internaţionale, Mircea Aldea, diplomat şi director executiv în cadrul Asociaţiei Române de Politică Externă. Invitaţii care au susţinut alocuţiuni au vorbit despre misiunea lor, despre ceea ce se întâmplă în prezent în relaţiile diplomatice şi despre ce ar trebui să avem în vedere în perspectiva viitorului ţării noastre", a spus pr. Ioan Viorel Vârlan. Fundaţia "In Memoriam" are un contract cu Asociaţia Română pentru Politică Externă. Următoarea acţiune culturală se va derula în luna aprilie a anului 2012, când se împlinesc 200 de ani de la raptul Basarabiei de către Rusia ţaristă. "Dorim o colaborare permanentă în perspectiva viitorului ţării şi Bisericii noastre, care sunt legate una de cealaltă. Astfel, oamenii vor fi informaţi în perspectiva mersului istoric al României contemporane", a explicat pr. Ioan Viorel Vârlan.