Întâlniri pentru o mai bună cunoaştere şi apropiere

Mâine se încheie Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină, tema de reflecţie a acestui an fiind "Şi stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni". Despre acest eveniment ne vorbeşte părintele Ion Armaşi, secretar al Cancelariei Sectorului Comunităţi externe al Patriarhiei Române.

În această perioadă, cultele creştine din România se întâlnesc în fiecare seară pentru a se ruga împreună în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină. Spuneţi-ne câteva detalii despre istoricul acestui eveniment. De când datează şi care este scopul lui?

A devenit deja o tradiţie ca, la începutul fiecărui an, în perioada 18-25 ianuarie, credincioşii diferitelor Biserici din România să se regăsească unii cu alţii, în aceste zile ale Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină, pentru ca, împreună, să dea slavă lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat.

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină este una dintre cele mai de seamă acţiuni pe tărâm ecumenic, este parte integrantă din Mişcarea Ecumenică, încă de dinaintea înfiinţării Consiliului Mondial al Bisericilor în 1948. Biserica Ortodoxă Română şi-a manifestat vocaţia ecumenică răspunzând, încă din 196l, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod, la propunerea Consiliului Mondial al Bisericilor de a se alătura eforturilor de refacere a unităţii văzute a tuturor creştinilor. Din motive independente de voinţa Bisericii noastre, abia în 1993 această hotărâre sinodală a fost pusă în practică. Din anul 1993, Biserica noastră participă efectiv la desfăşurarea, în România, a acestei Săptămâni de Rugăciune, în strânsă cooperare cu Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom.

Tema din acest an ne reaminteşte de începuturile Bisericii

În fiecare an avem câte o temă de reflecţie, anul acesta având tema "Şi stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni". Cine alege aceste teme şi de ce se alege câte o temă anual?

Temele de reflecţie pentru această manifestare sunt alese, anual, de un comitet mixt format din reprezentanţi ai Comisiei Credinţă şi Constituţie a CMB şi ai Consiliului Pontifical pentru unitatea creştină, la propunerea Bisericilor creştine din întreaga lume.

Tema din acest an, propusă de Bisericile creştine din Ierusalim, ne reaminteşte de începuturile Bisericii, de bucuria care i-a cuprins pe Apostolii adunaţi în Ierusalim la Pogorârea Sfântului Duh, sub forma limbilor de foc.

Cum trebuie să se raporteze creştinii ortodocşi la aceste întâlniri, în condiţiile în care sunt voci care pun sub semnul îndoielii orice subiect legat de ecumenism?

Biserica Ortodoxă Română şi-a manifestat dintotdeauna vocaţia ecumenică, pornind de la porunca Mântuitorului Hristos "ca toţi să fie una" (Ioan 17, 21), aceasta devenind un imperativ esenţial al creştinismului contemporan.

De aceea, ea continuă şi va continua promovarea şi intensificarea relaţiilor sale cu Biserica Romano-Catolică, cu Bisericile protestante, cu organismele creştine interne şi internaţionale şi cu alte organizaţii religioase sau laice.

Desigur, sunt multe voci care blamează orice formă de dialog şi conlucrare cu alte culte. Nu acesta este spiritul creştin. Nimeni nu a trădat sau trădează Ortodoxia dacă participă la acţiuni cu caracter intercreştin. Din contră. Este o formă de promovare a Ortodoxiei în medii care altădată erau greu accesibile. Noi trebuie să lucrăm pentru ca lumina să lumineze tuturor, nu să o ascundem sub obroc.

Această împreună-lucrare a Bisericilor din România are ca scop o mai bună cunoaştere şi o mai mare apropiere între Biserici.

Dialogul nu înseamnă diluarea propriei identităţi

Există o evoluţie a dialogului interconfesional? Dacă da, în ce sens şi cum se traduce în mod practic aceasta?

Există o constantă a dialogurilor interconfesionale. După cum cunoaşteţi, Biserica Ortodoxă Română este angrenată în dialoguri teologice cu Biserica Romano-Catolică, cu Bisericile protestante, cu Biserica Anglicană.

În unele cazuri, s-au făcut progrese deosebite. Faptul că se discută teme precum Sobornicitatea Bisericii, Primatul Episcopului Romei în comuniunea Bisericilor, teme foarte importante în raporturile dintre Bisericile creştine, ne îndreptăţeşte să credem că suntem pe un drum bun. Bisericile creştine au conştientizat necesitatea unei mai bune conlucrări în vederea unei mărturisiri comune a lui Hristos. Desigur, există diferenţe între Dialogul dragostei, al bunei înţelegeri, al filantropiei, şi Dialogul adevărului, al mărturisirii comune în perspectiva comuniunii depline.

Ce înseamnă "unitatea creştinilor"? Cum trebuie ea înţeleasă?

Unitatea creştinilor trebuie să aibă ca finalitate unitatea în sensul unităţii de credinţă şi a comuniunii sacramentale. Considerăm că unitatea creştină este darul Duhului Sfânt, care se va împlini când Dumnezeu doreşte. Până atunci, trebuie să depunem eforturi pentru o cât mai bună relaţionare între credincioşii diferitelor Biserici. Trebuie să dăm mărturie că suntem ucenici ai lui Hristos, având dragostea liantul care ne uneşte.

Dialogul nu înseamnă diluarea propriei identităţi.

Ce se întâmplă la aceste întâlniri, participă activ clericii ortodocşi la slujbele celorlalte confesiuni sau doar asistă?

La aceste întâlniri pot participa toţi credincioşii care îşi doresc acest lucru. Conform Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6745/ 29 octombrie 2008, reprezentanţii Bisericii noastre invitaţi la aceste momente nu vor purta însemne liturgice şi nu vor avea intervenţii în timpul slujbelor. De asemenea, în bisericile ortodoxe reprezentanţii celorlalte culte vor asista la slujba Vecerniei, iar, după otpust, unul dintre aceştia va rosti mesajul de salut.

Nu este vorba de o îngrădire a participării, ci numai de respectul cuvenit desfăşurării serviciului religios propriu fiecărui cult. Imixtiunile în slujbe nu sunt specifice Ortodoxiei şi pot aduce multă confuzie în rândul credincioşilor.

Tradiţie în dialog, rol educativ şi cooperare în plan social-filantropic

La întâlniri participă doar confesiunile creştine sau şi alte religii necreştine?

În Bucureşti, pe lângă Patriarhia Română, mai sunt implicate în această acţiune: Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Armeană, Biserica Anglicană şi Biserica Evanghelică Luterană. De obicei, popasul de rugăciune debutează, în alternanţă, în fiecare an, fie la Catedrala patriarhală, fie la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif".

În ţară, fiecare ierarh hotărăşte asupra organizării acestui moment de rugăciune. Nu în toate localităţile sunt prezente toate confesiunile creştine. De aceea, în anumite locuri, sunt invitate unele culte neoprotestante, care mărturisesc credinţa trinitară.

Fiind, aşa cum şi numele o cere, un prilej de rugăciune pentru unitatea creştinilor, considerăm că în primul rând se adresează Bisericilor creştine, dar, în semn de prietenie şi apreciere, pot asista şi reprezentanţi ai altor religii.

Care credeţi că va fi scopul final al acestor întâlniri?

Aşa cum Părintele Patriarh Daniel spunea în mesajul transmis cu acest prilej, este nevoie, pe de o parte, de a continua această tradiţie a rugăciunii comune, în spiritul frăţietăţii creştine, iar, pe de altă parte, de a pune accentul mai mult pe rolul său educativ, ca expresie a unui ecumenism practic, bazat pe cooperare în planul social-filantropic.

Scopul este o mai bună cunoaştere a credincioşilor noştri, o apropiere mai mare între Biserici şi o mărturisire comună a valorilor creştine şi a lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat.