„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Înţelegerea creştină a drepturilor omului
Între 9 şi11 decembrie 2011 a avut loc la Bad Boll (Germania) o consultaţie cu tema "Înţelegerea creştină a drepturilor omului - chestiuni dificile" la care au participat teologi ortodocşi, evanghelici şi catolici. Consultaţia a fost organizată de Comunitatea Bisericilor Protestante din Europa (CBPE), Conferinţa Bisericilor Europene (CBE), Patriarhia Moscovei şi Fundaţia "Konrad Adenauer".
În anul 2008, Biserica Ortodoxă Rusă a publicat un document oficial despre "Demnitate, libertate şi drepturile omului" care, de la publicarea lui şi până în prezent, a produs diferite reacţii critice în cadrul mai multor confesiuni. Biserica Ortodoxă Rusă acceptă ideea drepturilor omului în principal, însă vede în drepturile omului şi o expresie a unei concepţii despre om tipic vestică, liberală şi tendenţios individualistă şi de aceea vrea să o interpreteze în aşa fel, încât ea să nu contravină teologiei şi moralei ortodoxe. Valorile colective şi tradiţiile sunt astfel de mai mare importanţă decât drepturile individuale la libertate. Consultaţia de la Bad Boll, întrunită pentru a dezbate documentul Patriarhiei Ruse, a încercat să aducă în lumină, din perspective diferite, antagonismul aparent între cele două poziţii ("drepturile omului" şi "morală") şi să-l depăşească pe cât posibil, respectiv să identifice diferenţele existente, pentru a trece dincolo de prejudecăţi sau polemici. La întrebarea în ce mod va continua dialogul pe această temă, au existat în finalul consultaţiei propuneri concrete. Centrul de Cercetare Ecumenică Sibiu



.jpg)
