În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Întrunirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Nectarie“
Preoţii din Cercul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Nectarie“ al Protopopiatului Iaşi 1 s-au reunit luni, 10 februarie 2014, în paraclisul parohiei „Învierea Domnului“ din cartierul ieşean Dacia. Programul dedicat acestui moment a început duminică, 9 februarie 2014, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Luni dimineaţă s-au oficiat Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef la Radio TRINITAS, redacţia din Iaşi, care a făcut referire la viaţa Sfântului Mare Mucenic Haralambie, care este un model de sfinţenie şi de smerenie pentru credincioşi. În continuare, pr. Toma Crauciuc, slujitor la parohia „Învierea Domnului“ - Dacia, a susţinut un referat dedicat Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Expunerea temei a fost urmată de discuţii pe marginea referatului, fiind aduse unele completări. Biserica „Învierea Domnului“ din Dacia se află în construcţie de mai bine de două decenii. Lucrările au fost îngreunate de lipsa fondurilor şi de infiltraţiile de apă din pânza freatică. „În ultimii doi ani s-a reuşit stoparea infiltraţiilor din subsolul sfântului lăcaş. Anul trecut am primit fonduri doar de la credincioşii din parohie“, a spus pr. paroh Ştefan Chiruţă, care a amintit că parohia pe care o păstoreşte se va implica anul acesta într-o serie de activităţi caritabile îndreptate spre persoanele nevoiaşe sau care se confruntă cu lipsuri materiale. (C. Ciofu)