„Întruparea Fiului lui Dumnezeu este cea mai mare taină de sub cer“

Preacucernicului cler,preacuviosului cin monahal, preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Craiovei,

har, milă şi pace de la Mântuitorul Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări

"Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu" (Matei 1, 22-23, cf. Isaia 7, 14).

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Naşterea Domnului este luminatul praznic care ne umple sufletele de o negrăită bucurie duhovnicească. În această sărbătoare se împlinesc făgăduinţele şi nădejdile pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn şi călăuză pe drumul ce duce spre mântuire. Astfel, ascultând istorisirile minunate ale Sfinţilor Evanghelişti despre cele petrecute în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit şi, cu ochii aţintiţi spre steaua călăuzitoare, să ajungem la Betleem, unde S-a născut Hristos. Aici, cum ne învaţă Sfântul Efrem Sirul, "s-a petrecut o minune uimitoare: făptura s-a înnoit şi Dumnezeu S-a făcut om.

Ceea ce a fost El, a rămas, iar ceea ce n-a fost a luat asupra Sa, pentru a suferi fără să Se confunde cu noi şi fără să Se împartă. Deci, Cel fără de trup fiind, S-a întrupat; Cuvântul S-a pus în trup; Nevăzutul este văzut; Cel pe care nici o mână nu-L poate atinge, poate fi pipăit şi Cel fără de început, începe acum să fie. Fiul lui Dumnezeu Se face fiul omului: Iisus Hristos, fiind acelaşi ieri, azi şi în veac" (Evrei 13, 8).

Dreptmăritori creştini,

Sfintele Scripturi ne vorbesc despre istoria mântuirii prin care Dumnezeu S-a făcut om şi prin care omul devine dumnezeu după har. În Vechiul Testament, Cuvântul lui Dumnezeu Şi-a făcut simţită prezenţa şi lucrarea Lui personală, pregătind pe oameni pentru venirea Lui mântuitoare prin descoperirile divine şi prin proorocii. Prin acestea Dumnezeu a confirmat venirea Lui în trup ca un eveniment în care El Îşi descoperea prezenţa directă a Persoanei Fiului Său. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că "înainte de venirea văzută în trup, Cuvântul lui Dumnezeu venea în mod spiritual la patriarhi şi prooroci, preînchipuind tainele venirii Lui" (Capete gnostice II, 28; Filocalia II, p. 177). În felul acesta, "Cuvintele legii şi ale proorocilor, care erau înaintemergătoare venirii Lui în trup, călăuzind sufletele la Hristos" (Idem, Ibidem II, 29), vesteau că "în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. Domnul în soare Îşi va pune locaşul Său; şi El este ca un mire ce iese din cămara Sa" (Psalmul 18, 1-5).

În sensul celor arătate se înscrie şi proorocia din cartea Facerii: "Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele. Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său!" (Geneză 49, 10-11). Această profeţie rezumă cele trei aspecte premergătoare venirii lui Mesia. Primul, misiunea istorică a poporului lui Israel, al doilea, încheierea acestei misiuni odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu, şi al treilea, rolul Mântuitorului ca răspuns divin la năzuinţele tuturor neamurilor.

Evident, nu numai proorocii au vestit venirea lui Mesia, ci şi filosofii antici, care, potrivit lui Clement Alexandrinul, "au cunoscut o fărâmă din Sfintele Scripturi", dar, fireşte, n-au înţeles întregul adevăr.

În Noul Testament, Sfântul Ioan Evanghelistul spune că Fiul lui Dumnezeu "S-a făcut trup şi a locuit printre noi" (Ioan 1, 14), adică S-a făcut om, având o familie, un popor, o cultură şi o tradiţie religioasă. Acest lucru subliniază faptul "că aceia care au murit în Adam, prin Cel născut în Betleem trăiesc în Hristos şi învie cu Hristos" (Sf. Grigorie de Nazianz, PG. 36, 312, 316). Deci, Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este un eveniment universal, care dă o nouă dimensiune vieţii de comuniune a omului cu Dumnezeu şi a legăturii cu realitatea istorică. Datorită acestui fapt, taina Naşterii Domnului devine centrul lumii şi al vieţii duhovniceşti, al mântuirii şi al spiritualităţii noastre ortodoxe.

Astfel, prin Naşterea Sa, Mântuitorul Hristos ne arată atât scopul creaţiei, cât şi împlinirea fiinţelor umane, naşterea Lui cinstindu-se şi sărbătorindu-se ca "ziua de naştere a umanităţii şi ca sărbătoare comună a întregii creaţii" (Sf. Vasile cel Mare, PG. 31, 1473). Troparul de la Buna-Vestire ne prezintă acest moment ca fiind "începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac, Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face" (Troparul de la Buna-Vestire, 25 martie).

Aşadar, Fiul Tatălui ceresc, "la plinirea vremii, S-a întrupat", făcându-Se om desăvârşit. El a luat asupra Sa firea noastră, de la Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria, ca "El, singurul iubitor de oameni, să lucreze pentru noi nu numai ca Ziditor, ci şi ca Mijlocitor între Dumnezeu şi om" (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, III, 1, PG. 94, 984).

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Din cele arătate înţelegem că Naşterea Mântuitorului Hristos este un bun prilej de a medita asupra vieţii noastre, asupra păcatului, asupra morţii şi asupra Bisericii. Mai întâi să constatăm şi să credem că Întruparea Fiului lui Dumnezeu este cea mai mare taină de sub cer, care cuprinde taina lui Dumnezeu şi taina omului. Aceste două taine sunt unite în Persoana Mântuitorului, fără ca să aibă cineva pretenţia că le poate înţelege. Aceasta nu înseamnă că dacă tainele nu le putem pătrunde cu mintea nu le putem nici simţi. Dimpotrivă, Cel ce S-a întrupat şi a venit în lume pentru a scoate pe om din robia păcatului şi a morţii ne dă, prin credinţă, puterea de a simţi şi trăi Taina lui Hristos. Datorită acestui fapt, cu cât Îl cunoaştem prin credinţă pe Mântuitorul Iisus Hristos, cu atât Îl iubim mai mult, şi cu cât Îl iubim mai mult, cu atât mai mult ne adâncim în cunoaşterea tainei Lui.

Evident, în această apropiere de Dumnezeu învăţăm că fără El suntem pe de-a dreptul cufundaţi cu trupul în materie şi legaţi de lumea aceasta fără să înţelegem ceva din veşnicie.

Dar, ca să ajungem la această înţelegere, trebuie să ştim că lumea fără Dumnezeu, cu toate suferinţele şi durerile ei, se aseamănă unui condamnat la moarte, care, paradoxal, nu moare niciodată. De asemenea, deşi suntem fiinţe raţionale, care gândim asupra vieţii noastre şi a celorlalte lucruri din jurul nostru, totuşi nu putem face nimic prin propriile puteri ca să depăşim viaţa noastră pământească. Deci, atunci când ne hotărâm să-L urmăm pe Mântuitorul Hristos, viaţa noastră se regăseşte şi se împlineşte în relaţie vie cu El.

Fără îndoială, această legătură tainică va rămâne permanent în noi şi ne va aminti mereu de originea noastră şi de scopul nostru în această lume. Dacă vom redescoperi şi mai mult în noi dorul după infinit, ca o sete interioară a sufletului nostru, vom depăşi fără îndoială lumea materială în care ne ducem existenţa şi vom ajunge să trăim precum sfinţii lui Dumnezeu.

Deci, Naşterea Domnului ne trezeşte sufletul şi ne aduce aminte că trebuie să stăm în legătură permanentă cu veşnicia ca să putem să ne eliberăm de povara vieţii noastre chinuitoare, îngreunată de lanţul păcatului şi al morţii. Astfel, când găsim calea spre Dumnezeu şi ne unim cu El, prin Sfânta Împărtăşanie, ne umplem inima de o bucurie negrăită şi însetăm necontenit pentru eternitate. În felul acesta, noi trăim adevărata nemurire a lui Dumnezeu, biruind timpul şi moartea.

Evident, cele care ne-au îndepărtat de Dumnezeu au fost păcatul şi moartea, care ne-au tulburat viaţa noastră, deschizând o prăpastie îngrozitoare între noi şi Dumnezeu. Dacă vom continua să trăim în păcate, ne vom însingura şi mai mult de viaţa cea adevărată. Dar dacă vom trăi împreună cu Mântuitorul Hristos, vom trece negreşit din moarte la viaţă, din timpul acesta pământesc în veşnicie. Istoria sfântă ne arată că până la venirea Mântuitorului în lume tot ceea ce era omenesc era pătruns şi stăpânit de moarte. Pământul era o închisoare groaznică a morţii, iar noi, oamenii, eram sclavii ei neputincioşi. Dar odată ce Fiul lui Dumnezeu a venit în lume şi S-a făcut om, noi am trecut din moarte la viaţă, trăind deja viaţa veşnică încă din această lume.

Fără îndoială că acest lucru îl primim chiar de la Naşterea Mântuitorului Hristos, de unde începe adevărata viaţă pe pământ, care nu se sfârşeşte niciodată. Prin urmare, viaţa noastră cu Dumnezeu are sens numai pentru faptul că Fiul Tatălui Se face om, ridicând astfel omenirea din păcate şi aşezând o punte trainică peste prăpastia care ne separa de Dumnezeu. Totodată, Fiul lui Dumnezeu înomenit ne-a împărtăşit viaţa Sa dumnezeiască, iar noi am devenit moştenitori ai darurilor dumnezeieşti care s-au unit cu natura noastră omenească.

Din cele arătate mai sus, prin Întruparea Sa de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi, mai ales, prin Naşterea Sa ca om în Betleem, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, intră în umanitate şi rămâne pentru veşnicie tainic prezent în mijlocul ei. Astfel, Cel ce S-a născut ca om în Betleem şi a copilărit în Nazaret, S-a răstignit şi îngropat la Ierusalim, a înviat din morţi şi S-a înălţat întru slavă la ceruri, nu încetează de a fi prezent împreună cu oamenii care cred în El şi-L iubesc din tot sufletul lor. El rămâne permanent prezent în Biserică, prin Sfintele Taine, dar mai ales în Sfânta Liturghie, în timpul căreia noi ascultăm Sfânta Evanghelie şi primim Trupul şi Sângele Său. Tocmai din acest motiv Biserica Sa este aşezământul sfânt întemeiat de El, prin Întruparea, moartea şi Învierea Sa şi, apoi, desăvârşit, prin Pogorârea Duhului Sfânt şi prin propovăduirea şi jertfa Sfinţilor Apostoli şi a urmaşilor lor - martiri, episcopi, preoţi, diaconi şi toţi sfinţii.

Deci, Biserica este locul de vindecare a bolilor şi de tămăduire a suferinţelor noastre. Ea este obştea tuturor creştinilor care cred în Hristos, care mărturisesc aceeaşi dreaptă credinţă în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi care ascultă de slujitorii sfinţiţi şi rânduiţi de Sfinţii Apostoli şi de urmaşii lor.

Preaiubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Văzând importanţa Naşterii Domnului şi descoperind roadele duhovniceşti aduse de Pruncul Iisus, să ne îndepărtăm de lucrurile rele, ca să ne bucurăm cu adevărat de venirea Lui. Să părăsim, ca şi magii, obişnuinţele pământeşti, aceştia, după ce au părăsit Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii. De suntem lucrători ai pământului şi păstori, să mergem la pruncul Hristos, ca să vedem pe Păstorul cel Mare, născut în peşteră pentru mântuirea noastră. De suntem în funcţii înalte, să mergem şi să I ne închinăm, că El pentru noi a sărăcit şi S-a născut în peşteră. De suntem înţelepţi, să venim la Cel Înţelept, născut în iesle, şi să ne închinăm Lui cu smerenie şi credinţă. De asemenea, să învăţăm de la magii care au străbătut un drum lung ca să vină şi să se închine Celui născut din Fecioara Maria, să venim şi noi la biserică mai des, bineştiind că orice osteneală va fi răsplătită de Dumnezeu.

Anul care vine vom avea ocazia să medităm asupra Tainei Sfântului Maslu şi să reflectăm asupra suferinţei, pentru a ne îngriji mai mult şi mai bine de durerile noastre sufleteşti şi trupeşti. Cum ştim, prin puterea Duhului Sfânt şi prin credinţă, Domnul Hristos a dat Sfinţilor Apostoli puterea să scoată duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice neputinţă, spunându-le: "Tămăduiţi pe cei bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i!" În virtutea acestui har, Sfinţii Apostoli tămăduiau pe bolnavi după cum îi învăţase Domnul, transmiţând această putere şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi, până astăzi.

Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta, în care vom intra, sănătate, linişte şi iubire în familiile dumneavoastră şi pace în lume.

Cu binecuvântare şi bucurie sfântă, vă îmbrăţişăm părinteşte, dorindu-vă Sărbători fericite! şi La mulţi ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt pentru voi către Domnul

† Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei