Învierea Domnului, bucuria şi viaţa întregii lumi

- Scrisoare pastorală la Sfintele Paşti, Huşi, 2010 –

În ediţia de astăzi a "Ziarului Lumina" vă oferim cuvântul pastoral al Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor.

Acesta încheie seria scrisorilor pastorale ale chiriarhilor eparhiilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, adresate la praznicul Învierii Domnului, care au fost publicate în ziarul nostru începând cu data de 29 martie 2010, în ordinea lor ierarhică: pastorala Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor (marţi, 30 martie 2010), a Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului (ieri, 31 martie 2010).

† Corneliu

prin harul lui Dumnezeu

Episcop al Străvechii Episcopii a Huşilor

Iubitorului de Hristos cler, cuviosului

cin monahal şi la toţi drept-credincioşii creştini,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu, Biruitorul

morţii, iar de la noi bucurie şi binecuvântare!

Hristos a înviat!

Cel mai profund şi plin de mângâiere cuvânt pe care l-au auzit oamenii de pe acest pământ este vestirea cea mare pe care îngerul Domnului, coborât din cer în mormântul cel dătător de viaţă, l-a adresat sfintelor femei venite dis-de-dimineaţă să împlinească cele cuvenite morţilor: "Nu vă înspăimântaţi! Iisus Nazarineanul Cel răstignit a înviat! Nu este aici, iată locul unde a fost pus" (Marcu 16, 6).

Această putere a cuvântului, care a ieşit din mormânt, creează în noi, muritorii, cel mai mare curaj şi cea mai mare mângâiere. Hristos a biruit moartea, cu moartea Lui omorând moartea noastră, iar prin Învierea Lui, viaţă şi bucurie a adus întregii lumi.

Poate niciodată omenirea în istoria ei, de la căderea primului om şi până în zilele "stăpânirii întunericului" (Luca 22, 53), nu a trecut prin cele mai josnice şi de nespus fapte ale urii, intoleranţei, dorinţei de moarte pe care I-au cerut-o Celui care a venit în lume pentru ca lumea "viaţă să aibă, şi încă din belşug" (Ioan 10, 10). Nimeni nu a fost mai brutalizat, mai bătut, mai urât, mai defăimat ca Mântuitorul nostru Iisus, Proorocul din Nazaretul Galileii, şi nimănui nu i s-a răsplătit binele cu răul, aşa cum am retrăit clipele calvarului trădării şi părăsirii, al drumului crucii împlinit pentru salvarea fiecăruia dintre noi.

Cele mai cumplite zile ale omenirii au fost Sfintele Lui Patimi pentru mântuirea noastră: "Noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat..." (Isaia 53, 4-5).

Nimeni dintre muritori nu a fost mai lovit, mai bătut şi mai chinuit decât Cel care a venit "vindecând toată boala şi neputinţa din popor" (Matei 4, 23). În noaptea trădării, a fost chinuit cu o cruzime inimaginabilă. Setoşi de răzbunare, "mai marii poporului ales" au cerut ca "sângele Lui sfânt să cadă asupra lor şi a copiilor lor" (Matei 27, 25), dorind cât mai repede să scape de El.

"Răstigneşte-L!", acesta a fost răspunsul lor la dragostea şi compasiunea Lui faţă de ei.

Şi când au crezut că au scăpat de El, au mers în noaptea necunoştinţei, mulţumiţi că Regele iudeilor a fost pus în mormânt păzit de ostaşi, iar de acolo nimeni niciodată nu-L va mai putea auzi sau vedea.

În noaptea aceea în care conştiinţa lor pătată de sânge nevinovat dormea, El a biruit moartea, lăsând mormântul şi puterea lui, ieşind viu pentru totdeauna, arătând că viaţa a învins moartea, că suferinţa a fost biruită prin puterea Crucii, că Golgota devine locul Învierii şi că uşa mormântului este calea ce duce către viaţă.

El se arată în ziua Învierii celor care L-au urmat, crezând în cuvintele Lui şi aşteptând ca după trei zile de la răstignire să învieze din morţi.

Bucuria revederii cu Cel care a fost mort, iar acum a înviat, devine o mângâiere prin care li s-a răsplătit credinţa. Astfel, prin taina crucii de pe Golgota şi prin mormântul Învierii înţelegem şi noi de ce imnul Învierii este cel mai mângâietor şi mai încurajator, care creează în sufletul, inima şi viaţa noastră o stare de bucurie pe care nimeni şi nimic în această lume trecătoare nu o poate egala.

În acest sens înţelegem cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, care a trăit taina bucuriei Învierii scriind în veacul al VII-lea:

"Cel ce a cunoscut taina crucii şi a mormântului a înţeles raţiunile celor mai înainte spuse: iar cel ce a cunoscut înţelesul tainic al Învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate de mai-nainte" (Filocalia, vol. 2, traducere de pr. prof. D. Stăniloae, Bucureşti, 1993, p. 167).

Primele cuvinte rostite de Mântuitorul după Înviere au fost: "Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi!", aceleaşi pe care odinioară îngerul Domnului Gavriil le-a adus Sfintei Fecioare în Nazaret. Evanghelia începe şi se termină cu mesajul bucuriei. Această bucurie adusă de Mântuitorul nostru are menirea de a-i mângâia pe toţi muritorii şi de a alunga din sufletele lor teama de suferinţă şi de moarte, inerente fiinţei umane.

Experienţa unică şi extraordinară a Învierii aduce în noi şi în întreaga omenire, pe lângă dorinţa de viaţă fără de sfârşit, şi certitudinea că Învierea lui Hristos văzând mărturisim şi credem că toate cele vechi au trecut, că pentru noi moartea a fost biruită, iar viaţa nu mai are sfârşit. Unde este, moarte, biruinţa ta? Căci a înviat Hristos, şi puterea şi stăpânirea morţii au luat sfârşit. Bucuraţi-vă!

Drept-măritori creştini,

Mesajul bucuriei Învierii Domnului din morţi este temelia credinţei noastre. Fără Învierea Lui, toată omenirea ar fi rămas în întunericul necunoştinţei, toate ar fi urmat cursul unei vieţi pline de incertitudine marcate de numeroase suferinţe la care nu mai exista nici un răspuns.

Mântuitorul nostru a înviat aducând răspunsul cel mai sigur la întrebarea: Ce se alege din noi după plecarea noastră de aici? El ne asigură că cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi, aşa cum şi El a murit, dar a înviat, fiind "Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor" (Apocalipsa 17, 14).

Iar Sfântul Apostol Pavel ne încurajează în scrisoarea sa adresată Bisericii din Roma: "De vei crede şi vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi că a înviat din morţi, te vei mântui" (Romani 10, 9).

Din nefericire, marea majoritate a semenilor noştri au uitat mesajul bucuriei izvorâte din mormântul Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru. Depărtarea de Dumnezeu, prin necredinţă, ignoranţă, duşmănie unul faţă de celălalt, realitatea morţii atât de prezentă şi de mediatizată, creează o stare de anxietate, de teamă, psihoză şi dezechilibru sufletesc. Pe lângă moartea năprasnică prematură, mai există şi moartea sufletească în care se adâncesc, pierzându-se tot mai mulţi semeni ai noştri.

Sfânta Înviere este biruinţă, bucurie a vieţii şi, ca atare, ea aduce tuturor mângâiere şi încurajare: "Îndrăzniţi nu vă temeţi!? Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi" (Iacov 4, 8).

În aceste zile de bucurie adâncă, după o iarnă geroasă, cu greutăţi şi lipsuri create de o criză ce ne afectează pe toţi din pricina lăcomiei unora puţini în defavoarea celor mulţi şi sărmani, ne întâmpină glasul Mântuitorului nostru "Pace vouă! Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!" (Ioan 16, 33).

Ca şi creştini, fii şi fiice ale Învierii Domnului, astăzi Iisus biruitorul nostru ne cheamă să devenim vestitorii bucuriei Învierii. Există multe inimi triste, părăsite, bătrâni şi tineri, copii şi bolnavi care aşteaptă semnul izbăvirii. Avem datoria ca după ce ne-am împărtăşit din Trupul şi Sângele lui Hristos să ducem lumina Învierii tuturor celor din nevoi, să ne apropiem de cei părăsiţi, singuri, trişti, bolnavi, slăbiţi sufleteşte, să-i încurajăm arătându-le că viaţa a biruit, fiind mai puternică decât moartea, că lumina lui Hristos luminează în lume şi că cei care umblă în lumina Lui devin fii ai Luminii.

De la Sfânta Înviere de anul trecut, mulţi dintre cei dragi sau cunoscuţi nouă au plecat din această lume, mutându-se la viaţa cea veşnică. Nimeni să nu mai fie trist, nimeni să nu mai plângă. Iisus Mântuitorul nostru, înviind din morţi, ne-a adus siguranţa revederii cu cei plecaţi dintre noi, El a şters lacrima de pe faţa tristă a acestei lumi, şi numai El ne oferă viaţa în locul morţii, bucuria în locul întristării, mângâierea în locul suferinţei, lumina în locul întunericului, pacea în locul neînţelegerilor, iertarea şi uitarea răului de care toţi avem nevoie fiind pătimitori, muritori şi supuşi stării nefireşti a păcatului.

Două sunt faptele cele mai mari şi hotărâtoare care au schimbat definitiv şi pentru totdeauna cursul istoriei omenirii întregi, întruparea Mântuitorului şi Învierea Lui din morţi. Fiecare om este chemat să se veselească astăzi, căci din mormânt iertare, viaţă, lumină şi bucurie veşnică au răsărit.

Moartea şi Învierea Mântuitorului Hristos ne-au asigurat pentru totdeauna înţelegerea, puterea şi triumful creştinismului în lume. Dreptul, tăria şi nădejdea noastră de biruinţă şi de mântuire stau în Crucea şi în Învierea lui Hristos, Crucea şi Învierea Lui sunt mântuirea şi eliberarea noastră. Bucuria Învierii pe care noi o trăim intens patruzeci de zile şi tot timpul anului este bucuria şi nădejdea noastră de fiecare zi.

Cu salutul şi mărturisirea noastră "Hristos a înviat!" adeverim şi trăim biruinţa credinţei noastre.

Către Hristos Cel mort

şi înviat

pururea fierbinte rugător

al vostru,

† CORNELIU

Episcopul Huşilor