În seara aceasta, 27 aprilie 2026, Corul de Copii și Tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române, condus și dirijat de conf. univ. dr. Luminița Guțanu, a susținut un concert de excepție la Ateneul
IPS Arhiepiscop Irineu, la hramul Mănăstirii de la Cut
Pe 24 septembrie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Athonitul (1866 - 1938), Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea de la Cut, judeţul Alba, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învăţătură cu ocazia hramului. Sărbătoarea hramului a debutat la mănăstire din seara zilei de 23 septembrie, când s-au oficiat slujbele Privegherii, Vecerniei, Litiei şi Utreniei, iar în dimineaţa zilei de 24 septembrie a avut loc slujba sfinţirii apei, Acatistul Sfântului Siluan, apoi Sfânta Liturghie arhierească urmată de masa frăţească.
„Schitul Sfântul Siluan Athonitul a luat fiinţă în luna septembrie a anului 2005 din iniţiativa domnului Paştiu Ilie din Sebeş şi a părintelui paroh. Schitul nostru are un număr de şase vieţuitori, iar programul de slujbe este cel tradiţional, după tipicul Bisericii, a spus părintele stareţ Teofan Popa, care a adăugat că până în prezent s-a reuşit electrificarea lăcaşului de cult, amenajarea drumului de acces spre mănăstire, construirea unui corp de chilii şi a câtorva dependinţe.



.jpg)
